Adrian Năstase a reușit ceea ce cu puțin înaintea reuniunii la vârf a PSD părea destul de puțin probabil: să revină în aparatul de conducere a partidului, pe cale democratică. Democrația de partid este, în general, o chestiune mai specială. Ea ține de capacitatea liderilor în exercițiu de a controla lucrurile. Ca șef de partid, Adrian Năstase însuși a lăsat o marjă destul de mică manifestării acestui principiu, corijându-l cu atenție atunci când a considerat că este cazul. De data aceasta el a fost beneficiarul tocmai al acestui control insuficient, pentru că Mircea Geoană este departe de situația de a putea tranșa lucrurile așa cum ar dori. Dacă ar fi fost după dorința sa, nici Ion Iliescu și nici Adrian Năstase n-ar mai face parte astăzi din aceste structuri, capetele „luminate” din anturajul său considerându-i pe ambii niște piedici în calea reformării PSD-ului: primul, pentru că ar fi un „produs expirat”, iar al doilea pentru că abia urmează să-i apară „dosarele grele”. Ceea ce a contat însă în calculele activului care a fost pus în poziția de a spune „da” sau „nu” revenirii lui Năstase a fost interesul supraviețuirii partidului ca o entitate importantă și conștiința faptului că dincolo de tendințele sale autoritariste și de greșelile flagrante făcute atunci când a avut toate pârghiile controlului în mână, Adrian Năstase este necesar în drumul de recâștigare a influenței partidului in electorat. Memoria colectivă este destul de relativă și cu siguranță că funcționează acolo o percepție de tipul ispășirii păcatelor: cu toată sonoritatea cazurilor „Mătușa Tamara” și „Termopanele” , în rândul publicului există deja sentimentul că lucrurile au fost duse prea departe de dușmănia personală manifestată de cei aflați azi la putere, a căror lăcomie și incompetență sunt mai prezente și mai convingătoare decât amintirea abuzurilor fostei puteri. În plus, este tot mai prezentă percepția asupra eficienței trecutei guvernări față de bâlbâielile interminabile și gafele celei prezente. Pe Adrian Năstase însă, l-a readus în prim plan nu opinia publică ci activul de partid, cel care își dorește să revină în banca puterii și nu crede că Geoană și ai săi au suficientă vână pentru așa ceva.
Cu siguranță, pentru Adrian Năstase experiența ultimilor ani a însemnat mult. A tras, cred, suficiente învățăminte pentru a mai repeta măcar o parte dintre greșelile pe care le-a făcut. Și-a temperat, în același timp, și aroganța care l-a făcut nesuferit celor din jur și poate fi mai selectiv în recrutarea cercului propriu de susținători. Important, însă, este modul în care va reuși să se poziționeze în angrenajul la vârf al partidului, temperâdu-și orgoliul și reînvățând să accepte o anumită tutelă pe care nu o consideră pe deplin autorizată, fără să creeze tensiuni și disensiuni.