Odatã cu reintrarea lui Cornel Nistorescu în „serviciul activ” al presei scrise cotidiane, peisajul mass-media se modificã semnificativ.
Presa democraticã a plecat din block-starturile Revoluþiei printr-o clasicã „întoarcere a armelor”. Jurnale mai vechi ce ºi-au înlocuit etichetele comuniste sau ºi-au adãugat noi conotaþii, alãturi de puzderia celor nou apãrute, au declanºat o veritabilã ofensivã emoþionalã, în cursul cãreia profesioniºtii condeiului formaþi la ºcoala presei de partid au încercat sã dovedeascã faptul cã aproape tot ceea ce practicaserã pânã atunci fusese rezultatul unor constrângeri ºi cã adevãrata profesiune de credinþã abia acum ieºea la ivealã.
Pentru cã, oricât de rapide erau schimbãrile, gazetari noi nu aveau de unde sã aparã, a fost datoria ºi ºansa celor „vechi” de a crea noile branduri ºi curente. Primul impact al libertãþii a fost rapida împãrþire între publicaþiile ºi jurnaliºtii favorabili noii puteri ºi cei care descoperiserã cu deliciu posibilitatea de a fi „contra” orice ºi oricui. ÃŽmpãrþitã artificial între „o anumitã parte” ºi presã pur ºi simplu, mass-media a fãcut din conducãtorii administrativi ai publicaþiilor veritabile vedete. A fost perioada în care calitatea de jurnalist, exprimatã prin scrisul zilnic ºi formulare de opinii pe toate temele posibile a structurat o categorie de „vedete” ale condeiului al cãror statut a fost consolidat de o televiziune ne-publicã, în cãutarea propriei sale condiþii ºi care a considerat mai rentabil sã facã recurs la valorile concurenþei.
Faza „vedetismului” de presã a început sã se erodeze odatã cu creºterea presiunii economice care a operat transferul de putere de la feluriþii directori, redactori ºefi ºi aºa mai departe, cãtre patronate. Noii patroni au dorit sã joace ei înºiºi rolurile în care fuseserã distribuiþi jurnaliºtii ºi s-au ajutat în aceastã operaþiune de noul val de gazetari, nemulþumiþi de faptul cã mai toate poziþiile privilegiate la care aspirau erau ocupate. Aºa a apãrut reacþia faþã de „dinozaurii” mass-media, din cauza cãrora nu se puteau afirma micile mamifere agile ale condeiului, care învãþaserã meseria din mers, fãrã a se mai obosi, în general, cu asimilarea culturii generale sau chiar a gramaticii.
De aici înainte, presa a trecut la faza „narcisistã”, aceea în care, pe fondul ofertelor mogulilor în devenire, noul val a pus mâna pe puterea administrativã ºi a început sã-ºi construiascã propriul soclu de notorietate. Tipic pentru aceastã fazã este ceea ce s-a întâmplat la ziarul a cãrui tihnã a distrus-o revenirea lui Nistorescu. Trup ºi suflet pe baricada „jurnalismului de calitate”, noii exponenþi s-au dovedit atât de încântaþi de propriile lor performanþe încât nu i-au mai interesat restul. Se citeau cu deliciu între ei, îºi promovau propriile obsesii ºi valori ºi nu catadicseau ca privind în paginã sã întrebe retoric: Oglindã – oglinjoarã, cine e cel mai deºtept din þarã? ªi, poate cã dacã n-ar fi fost criza ºi onorariile consistente prin care ºi-au fãcut parte din contribuþia generoasã a patronatului, ar fi þinut-o tot aºa. Dar a venit acest personaj lipsit de carismã ºi de maniere, care i-a zburãtãcit în toate parþile fãrã sã þinã cont de þipetele de disperare ale gãºtii de civici care „monitorizeazã” presa ºi dau în vileag cu satisfacþie cazurile de încãlcare a Constituþiei. Cenzurã! – þipã aceºtia, în timp ce pensionarii de lux se retrag ei cu demnitate, ca sã nu mai apuce sã fie licenþiaþi.
Evident, aceastã miºcare – ce reprezintã, cred, debutul trecerii presei într-o altã etapã istoricã – nu putea sã nu capete ºi o dimensiune (ºi implicare) politicã. De data aceasta, aproape întreaga categorie (cu excepþii nesemnificative) devine o „anumitã parte a presei”, manipulatã pentru a întina nobile idealuri ale realegerii unui preºedinte mai presus de orice pãcate lumeºti. Cuibul de viespi, cãlcat în picioare nu chiar din greºealã, a intrat deja în funcþiune…
|
| Accesari:
2980
|
Adauga o opinie