În politică, naivitatea costă scump. Este prima constatare pe care ar trebui să o facă, la o atentă analiză a celor întâmplate în ultimele şase luni, Ion Iliescu.Pentru prima dată în cei 15 ani trecuţi de la Revoluţie, fostul preşedinte a dat senzaţia că nu mai înţelege ce se întâmplă în jurul său, în fatidica zi de final de mandat în care a dorit să se concilieze cu istoria inclusiv în controversata chestiune a mineriadelor. Graţierea lui Miron Cozma - act normal, perfect legal în cazul său - s-a dovedit a fi o eroare. Nu chiar atât de mare cât cea care i-a urmat, consecutiv, prin retragerea graţierii. Atunci, preşedintele s-a dovedit excedat de virulenţa reacţiei pe care o parte a politicienilor şi presa a manifestat-o la adresa sa. Aceste erori în serie, cuplate cu orgoliul de a crede că, după o carieră ca a sa, cu palmaresul său şi meritele de fondator, se poate întoarce în partid pe o cale pur democratică, statutară nu printr-un gest de consideraţie excepţional, aveau să conducă în cele din urmă la nefericitul deznodământ din 21-22 aprilie 2005. Ion Iliescu a avut naivitatea de a confunda suportul politic pe care putea să conteze în orice confruntare electorală, cu acela a activiştilor partidului. Eroare fatală: aproape nici o legătură între cele două categorii - aceea a celor care consideră că a fi sărac şi cinstit, ca ei, este o virtute şi cea a activiştilor care-şi datorează , în general, condiţia, aranjamentelor şi asocierilor care îi aşează în tabăra privelegiaţilor. Pentru aceştia din urmă, revenirea lui Iliescu la conducerea partidului era o ameninţare explicită, mai ales că ar fi fost nevoit să concretizeze ideile şi opţiunile exprimate destul de consecvent în anii ultimului său mandat.În aceste condiţii Iliescu a mai avut naivitatea să nu-şi ia nici o măsură organizatorică de prevedere, trezindu-se că jocurile se fac şi se desfac în culisele congresului, fără ca el să aibe nici o pârghie de control. Dar cea mai mare naivitate a avut-o în a considera apelul lui Geoană un truc electoral, în condiţiile în care acesta ştia foarte bine ce spune, oferindu-i chiar o portiţă onorabilă de repliere.Revenit în partid într-un moment în care lucrurile şi oamenii s-au schimbat până la punctul de a nu mai putea fi înţelese, Ion Iliescu a devenit victima sistemului pe care el însuşi l-a creat. Şi care s-a întors împotriva sa.