George Bush e la Bucureşti. Pentru a doua – şi ultima oară. Preşedintele american este deja un „fost preşedinte”. America nu prea mai este interesată de ce face el. E interesată mai ales de rezultatul meciului Obama – Hillary. Unul dintre ei va fi – aproape sigur – viitorul preşedinte. Misiunea lui Bush Jr. S-a cam încheiat. Mai are câte ceva de reglat cu Afganistanul. N-ar vrea să lase în urmă un al doilea Vietnam (mai ales că Irakul are şanse mai mari). Trebuie însă să-i convingă pe europeni să mai contribuie şi ei cu câte ceva la cruciada antiteroristă.
Bush a venit la Bucureşti cu o agendă cât se poate de clară. Proiectul principal îl constituie Afganistanul. Apoi primirea de noi membri. Jocurile sunt deja făcute. Bush a spus-o şi la Kiev şi la CEC. Alianţa se lărgeşte, în cel de-al treilea val cu încă trei membri. Toţi din Balcani. Congresul Statelor Unite n-a mai avut obiecţii, cum a avut la prezenţa noastră în primul val, de la Madrid. Atunci nu contam prea mult. Au trebuit să vină evenimentele din Iugoslavia ca să se considere necesară prezenţa noastră. Valul actual are o semnificaţie aparte: izolarea Serbiei. Aceasta va rămâne, practic, singură, mai ales dacă şi pentru Bosnia şi Herzegovina şi Muntenegru se va găsi o soluţie în viitorul apropiat. E drept că, deşi Bush zice că le lasă uşa deschisă, sârbii n-au manifestat încă intenţia de a intra în organizaţia care i-a bombardat fără motiv în 1999 şi le-a răpit o provincie istorică. După cum pare să nu aibă vreo importanţă faptul că în Ucraina procentul celor care nu doresc să adere trece de 60%. NATO îi vrea pe ucrainieni, şi nu din prea multă dragoste şi încredere, ci din acelaşi calcul al izolării. A Rusiei, de data asta. Paradoxul situaţiei este că Ucraina este, practic, somată să se alăture Alianţei, iar preşedintele ei încurajat să facă acest lucru chiar fără sprijinul naţiunii. Iuscenko se gândeşte şi la referendum, dar abia după ce la Bucureşti i s-ar adresa Ucrainei invitaţia de alăturare. Cu Georgia lucrurile sunt mai complicate. „Revoluţiile portocalii” şi-au arătat urzeala occidentală şi situaţia din cele două ţări e departe de a fi limpede şi convingătoare pentru liniştea Alianţei. Nici cu cei trei nou veniţi lucrurile nu sunt prea clare: Grecia se va opune, atâta timp cât macedonenii nu renunţă la nume. Fără îndoială, reuniunea actuală va fi cea mai puţin lineară, mai calmă reuniune la vârf a Alianţei. Nemţii nu-i vor pe ucrainieni şi e limpede de ce: pentru ei relaţia cu Rusia e mai importantă decât izolarea lui Putin. Şi este foarte probabil că situaţia se va lămuri – dacă se va lămuri – abia după Summit, la Soci.
Până atunci lucrurile vor merge înainte, cu o Românie gazdă primitoare şi făcând mari eforturi ca lucrurile să meargă bine. Este marea miză românească, şi pentru asta s-au făcut eforturi umane şi materiale care depăşesc cu mult bugetul oficial.