Nu doar polițiștii de frontieră au cei mai bogați socri! Au și politicienii de la putere sau din opoziție, și nu doar socri, ci și mătuși, unchi, bunici și - de ce nu - chiar copii! Sezonul actualizării declarațiilor de venit aduce în fața publicului o serie întreagă de surprize. Ca într-un veritabil muzeu aflăm cum se face că, deși țara o duce prost, politicienii săi o duc tot mai bine.Singura nedumerire ține de următorul fapt: unde se fac mai mulți bani? În Opoziție sau la Putere? Un prim răspuns ni l-a dat Puterea de azi, care s-a consolidat bine în Opoziție până la a propulsa în primul eșalon al guvernului și al parlamentului câțiva milionari sadea, chiar dacă fac sau nu parte din top-ul cu pricina. Unii dintre ei sunt foști oameni de afaceri care au intrat în politică. Cum e Copos, de exemplu, pe care invidioșii îl acuză că se îmbogățește și mai tare pe seama influenței pe care o are ca vicepremier. După părerea mea, aceștia greșesc. Copos beneficiază de prezumția de nevinovăție, cel puțin atâta timp cât este notoriu faptul că și-a văzut de business-urile lui, intrând în politică doar într-un târziu, când era deja bogat.Mai puțin normal mi se pare fluxul invers: când oamenii politici se apucă de afaceri, îmbogățindu-se pe seama influenței pe care o exercită. Este un caz tipic de incompatibilitate și cred că în această direcție nu prea s-a exprimat 'pachetul' anticorupție lansat de actuala putere, pentru simplul motiv că n-a dorit să-și lovească propriii oamenii. Pentru că nu este nimeni atât de naiv, încât să-și închipuie că pe perioada mandatului toți aceștia ar fi tras obloanele afacerilor, văzându-și conștiincios doar de politică.Copos n-o face nici măcar de ochii lumii, iar alții își asigură doar nițică discreție, pe care o mai camuflează cum pot în declarațiile de avere. Asta dacă n-au avut inspirația să procedeze la fel ca un deputat de la minorități care a declarat cu nonșalanță că el și-a trecut în declarație o serie de bunuri și venituri pe care încă nu le are, în speranța că le va obține - într-un mod pe care să nu fie nevoit să-l explice - până la expirarea mandatului! Singurul lucru care nu poate fi anticipat este tocmai acela care alimentează cel mai copios conturile aleșilor noștri: moștenirile de la rude bogate, care nu-i au decât pe ei.
|