Dacă nu s-ar fi produs tragicul accident de la Mogoşoaia din urmă cu 22 de ani, Marin Preda şi-ar fi serbat, în această săptămână, cea de-a 80-a vară prinsă în buchetul vieţii.  Ar fi primit un mesaj de felicitare din partea Academiei Române, poate şi o vizită din partea preşedintelui Iliescu - iubitor de cultură şi de oameni de cultură, cum i s-a dus buhul - şi cam atât.  Pentru că în cel de-al 12-lea an de graţie al Tranziţiei artiştii nu mai sunt la modă.  Cu atât mai puţin în plină vară, când toată lumea e în concediu şi când vedetele sunt pe litoral, cântând, vorbind sau tăcând, în funcţie de cât sunt de aproape de polul puterii, de la Neptun.  Poate că soarta nu a fost chiar atât de crudă cu marele scriitor.  Poate că l-a "ajutat" să-şi ia zborul spre Parnas în plină glorie, scutindu-l de experienţa amară a unei culturi de piaţă în care, pe rafturile puţinelor librării rămase, se duce o luptă inegală între clasici şi contemporanii reţelelor computerizate.  Nu ştiu cum ar fi făcut faţă Monşer - poreclă derivată din apelativul său favorit - acestui sistem, chiar dacă în mentalitatea sa dăinuia dinspre strămoşii săi din Siliştea-Gumeşti, principiul pieţei.  Mi-amintesc faptul că, în calitatea mea de redactor de ziar, i-am solicitat în mai multe rânduri, un interviu.  "Ţi-l dau, monşer, dar trebuie să mă plăteşti. O mie de lei!"  Ăsta era tariful său de interviu, într-o vreme când leafa mea de redactor era ceva mai mică.  Iar ca să ceri bani de la contabilitatea Editurii ar fi însemnat o blasfemie: cum adică, să-l mai şi plăteşti?  Cu toate astea, fidel principiului său, Monşer a izbutit să smulgă câte o mie de la câteva publicaţii mai înţelegătoare, anticipând astfel, magistral, un curent care astăzi face ravagii printre vedetele muzicii şi ale televiziunii.  Nu văd cine ar mai plăti, astăzi, o mie de lei pentru un interviu luat unui scriitor.  Nici chiar dacă, întâmplător, l-ar chema Marin Preda...