Ziarul personal Octavian Andronic
26 Feb 2021 - 15:19
Home Punctul pe Y ANDOgrafia zilei Foto EXPO

Ultimele postări pentru: 
> Punctul pe Y
> ANDOgrafia zilei
(dată curentă)

EXPOZIȚII 

ANDO - 100% Centenar

 



Nou !!! 

Inedit 

Gura lumii 

Meandrele concretului 

''Cât de relaxant e să ieși din lumea asta falsă a costumelor și a debitărilor de nonsensuri unde fiecare se simte mai important decât celălalt, nerealizând că ne petrecem viața făcând lucruri inutile''

-- Peter Imre, Corporate Affairs Director, Philipp Morris România

Sectiune diverse... 
Adauga o opinie

Cautare ZP 


Punctul pe Y

vineri 10 martie 2006 Nr: 1687

Monica la răscruce

de Octavian Andronic

Ministrul Justiției, doamna Monica Macovei a mărturisit că marți, după votul din Camera Deputaților prin care s-a respins cererea de percheziție la casele lui Adrian Năstase, s-a gândit să demisioneze. Într-o străfulgerare a conștiinței și-a dat seama că nu se bucură de sprijinul politic pe care demersul său împotriva corupției îl necesită. S-a zbuciumat toată noaptea, întorcând problema pe toate fețele, pentru că spre dimineață să se ajungă la concluzia să nu demisioneze. Motivul: nu a dorit ca ea însăși să constituie o piedică în calea integrării, tocmai acum, înaintea raportului de țară. Având de ales între libertatea sa de conștiință și datoria față de țară, a ales ultima variantă. Așa că miercuri de dimineață s-a dus, ca deobicei, la lucru, la minister, și la dezbaterea de la ProDemocrația pe tema proiectului unei legi privind controlul averilor. Acolo a reușit să fie la fel de confuză și de inexactă în prezentarea variantei guvernamentale de proiect precum a fost la Parlament în argumentarea necesității percheziției la Năstase. Nu mai inexactă decât co-participantul la manifestare, dl Bodu, care a reușit doar să definească rolul instituției pe care o conduce (Fiscul nu confiscă!). Revin la decepția încercată de dna Macovei marți, la ceas de seară. Povestea vieții și operei domniei sale, poate fi de folos în înțelegerea momentului, așa încât o să încerc să o revizuim: domnia sa a fost, în timpul regimului comunist, procuror. A fost procuror și în anii de început ai democrației. N-a avut prea mult drag de această meserie, care, probabil că nu se prea potrivea cu datele sale intime. Nereușind să manifeste râvna necesară, a intrat adesea în conflict cu șefii pe motiv de lucrări tergiversate sau nefinalizate. S-a despărțit fără regrete de această instituție, aruncându-se în brațele societății civile. Aici s-a simțit mult mai în largul său, pentru că, în loc să primească muștruluieli din partea șefilor, putea ea însăși să-i ia la întrebări în numele drepturilor omului. Și nu doar pe foștii săi șefi, ci pe toți ceilalți, de la opincă la vlădică. Apărând tot felul de cauze, dna Macovei a devenit una dintre vocile contestatare cele mai cunoscute. Pornind de la această condiție implicită de critic al vechiului regim, cel nou a zis că n-ar fi rău să-i dea ceva de lucru pentru a-și demonstra practic calitățile. Devenită ministru al Justiției, dna Macovei s-a închipuit coborâtă cu hârzobul din Ceruri pentru a face ordine pe Pământ. A considerat că bunele intenții sunt suficiente în atingerea scopurilor. A acționat direct, fără menajamente și chiar fără o strategie, într-o manieră conflictuală, obligându-i pe cei din jur să înțeleagă că are o misiune istorică ce nu se poate împiedica de cine știe ce chichițe politico-administrative. Mai repede și mai total decât oricare alt membru al Executivului, dna Macovei a reușit să-și antagonizeze întregul mediu în care a acționat. A constatat cu neplăcere că îi este greu să realizeze ceva atâta timp cât nu reușește să aibă un minim de susținere, măcar din partea celor pe care teoretic îi reprezintă. Marți, la Parlament, a putut să constate direct ce înseamnă o asemenea lipsă de susținere și cum nobilele idealuri pot să se dezumfle în absența unei elementare strategii de comunciare. Pentru că, dacă are o problemă, una mare, asta e problema dnei Macovei: comunicarea. Ori, unde nu e comunicare, nimic nu e. Nici măcar lupta anticorupție.

 

Arhiva calendaristica Punctul pe Y:
2011: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2010: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2009: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2008: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2007: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2006: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2005: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2004: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2003: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2002: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2001: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2000: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
1999: august septembrie octombrie noiembrie decembrie
1995: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie
1994: octombrie noiembrie decembrie