Nu cred cã sunt eu vreun nostalgic, dar sportul nu mai este ce-a fost! Cel puþin asta a fost concluzia pe care am desprins-o dupã festinul televizat al Campionatelor Mondiale de Atletism de la Berlin. ªi când spun asta nu mã refer atât la performanþe, cât la sportivi.
Performanþele au fost ºi de data asta remarcabile ºi te întrebi pânã unde se va ajunge în competiþia cu limitele fiziologice. Iatã, dupã atâþia ani, încã se mai pot smulge sutimi de secundã din recordul pe suta de metri – care rãmâne proba emblematicã a atletismului. ÃŽnsã aceste sutimi nu mai þin doar de organism ºi de componentele sale. Þin de tehnicã ºi de tehnologie. De la fibrele din care sunt þesute echipamentele ºi care permit o frecare minimalã cu aerul ºi pânã la „suplimentele alimentare” pe care medicina de specialitate nu le-a descoperit încã ºi nu le-a inclus pe lista substanþelor dopante. Dacã în urmã cu trei-patru decenii recordurile exprimau aproape exclusiv dotarea naturalã a sportivului, acum ele sunt trecute prin nenumãrate filtre, între care „valoarea de piaþã” rãmâne dominantã. Sportul de performanþã nu este democratic. El e din ce în ce mai mult rezervat unor elite care intrã în malaxorul de imagine al intereselor diverse – de la cele comerciale pânã la cele politice. Componenþa naþionalã rãmâne dominantã ºi þãri în care orice alt plan nu înseamnã nimic, capãtã brusc o altitudine surprinzãtoare prin performanþa celor care le reprezintã culorile.
Sportul modern mai distruge ºi o altã legendã. Cea a modestiei ºi a bunului simþ al campionilor. Acest campionat a fost, practic, o paradã a lipsei de modestie. Curentul lansat de Bolt, un mare sportiv, dar cu toate exprimãrile unui handicapat, a fãcut iute prozeliþi. Sportivii s-au întrecut în a arbora gesturi ºi atitudini dintre cele mai ciudate, ºi-au exersat expresivitatea strâmbându-se în fel ºi chip în faþa camerelor TV care îi prezentau, ºi-au exprimat bucuria victoriei rupându-ºi echipamentul sau zvârlindu-l în public. Nu mai vorbesc despre prelungitele tururi de pistã învãluiþi în drapelele naþionale, pe care au început sã le execute ºi cei clasaþi pe locurile de dincolo de podium. Atunci când, cu câteva decenii în urnã, doi sportivi americani ºi-au permis sã facã un gest considerat nesportiv – ridicând mâna cu pumnul încleºtat, de pe podium – s-a stârnit o veritabilã furtunã ºi a urmat chiar ºi o descalificare, dacã nu mã înºealã memoria. Acum organizatorii permit aproape orice ºi nu mã mir cã nici un concurent nu s-a exhibat încã fãrã nicio piesã de echipament.
S-a vorbit, întotdeauna, despre marii campioni ca despre niºte modele. Ce modele mai oferã cei de astãzi, cu colecþiile lor de scãlâmbãieli a la Bolt, sau cu expresiile sau cu gesturile cu care încearcã sã-ºi impresioneze adversarii? Mondialul de la Berlin este un model de organizare, nemþeascã sutã la sutã, dar care a omis un aspect esenþial: impunerea unui comportament decent ºi civilizat.
|
| Accesari:
2797
|
Adauga o opinie