Preşedintele Băsescu are o idee fixă, de genul celei care pe un cunoscut personaj din anecdotele naţionale îl face să oblige pur şi simplu o bătrânică să traverseze strada, dar pentru ca el să-şi treacă în cont o faptă bună.Dl Băsescu ţine morţiş să traverseze, cu Basarabia lui Voronin de mână, strada care ne desparte de Uniunea Europeană. Nu contează că bătrânica cu pricina se simte foarte bine pe partea de stradă unde se află de când se ştie, preşedintele român are idei puţine, dar la care ţine cu străşnicia, iar aceasta e una dintre ele. Încă de anul trecut, în cursul unei vizite de prietenie efectuate la Chişinău, dl Băsescu i-a împărtăşit omologului său ideea. Acesta, însă, n-a reacţionat, cum n-a făcut-o nici cu alta ocazii când a fost reiterată. Plin de năduf, preşedintele nostru face această mărturisire în faţa unor olimpici basarabeni pe care i-a invitat la Cotroceni. Ce este de mirare e că secretul acestei iniţiative a fost bine păstrat şi hămesiţii de gazetari n-au mirosit nimic. Acum, că ştiu, îşi pun o grămadă de întrebări. Prima şi cea mai legitimă este dacă preşedintele a acţionat de capul lui sau a avut mandat în această direcţie. Pentru că relaţia cu Moldova, ca şi retragerea din Irak, nu e o chestiune personală, care să poată fi luată pe cont propriu. Cu atât mai mult cu cât ea are implicaţii majore.Nu ştiu care a fost formula imaginată în laboratoarele de la Cotroceni şi mă întreb cum ar fi încercat să o concretizeze în cazul în care Voronin s-ar fi arătat interesat. Am fi intrat ‚doi pe un bilet’ sau cu invitatul ascuns printre bagaje? Îmi cer scuze că simplific, dar mi-e greu să cred că Uniunea Europeană ar fi fost dispusă să înghită un truc de acest fel, în care cele două ţări ar fi acceptat o uniune formală, de dragul intrării în paradisul european. Mai degrabă aş înclina spre cea de-a doua variantă evocată tot de preşedintele nostru, conform căreia unirea celor două ţări române s-ar putea realiza în interiorul Uniunii, pe reţeta nemţească.Până atunci, însă, va trebui să ne vedem noi înăuntru şi nu numai atât: va trebui să aşteptăm ca nivelul nostru de trai să ajungă la nivelul la care să poată face atractivă pentru moldoveni ‚căsătoria’, printr-o presiune suficient de mare asupra liderilor săi politici, prea puţin dispuşi să lase din mână puterea pe care o au în favoarea interesului general.Până atunci vom continua să trăim, şi noi, cu Moldova în suflet şi cu realitatea în buzunare…