Dintre cei patru ‚moguli’ de presã pe seama cãrora Realitatea TV sperã sã-ºi mai creascã ratingul, s-a ales pânã la urmã doar cu cel propriu, ºi acela aflat în deplasare la Viena. ÃŽntreaga dezbatere, care s-a vrut o radiografie severã a climatului în care evolueazã presa româneascã, ºi în special a deontologiei care ar trebui sã caracterizeze acþiunea de presã s-a dezumflat, treptat, pânã la finalul în coadã de peºte… sutã la sutã! ÃŽn locul mogulilor, s-au exprimat cu vigoare mogâldeþii de presã, dintre care nu puþini ºi-au construit postamentele nu atât pe ce-au scris – dacã au scris – cât pe gãlãgia pe care au fãcut-o, public, în jurul intenþiilor lor de a comite vreun articol. Dar mai ales în jurul pretenþiilor lor de obiectivitate ºi de libertate în exercitarea profesiei, indiferent de statutul publicaþiei.
Chestia cu libertatea presei ºi cu libertatea de expresie în general este niþel mai complicatã. Nimeni nu poate sã afirme, cu mâna pe inimã, cã ar funcþiona interdicþii formale, cã existã vreun domeniu în care nu se poate spune lucrurilor pe nume, fãrã teama de a suporta represalii. Cea mai deplinã libertate a cunoscut-o presa românã imediat dupã Revoluþie, când gazetarii au descoperit gustul exprimãrii libere ºi necenzurate. Au fãcut-o cu mare satisfacþie, mai ales pe banii statului – atâta timp cât ziarele care apãreau continuau sã fie, cel puþin formal, în patrimoniul colectiv rãmas moºtenire de la sistemul comunist. Odatã cu apariþia primilor investitori – nu neapãrat oameni de presã – a început sã aparã, cu adevãrat, problema libertãþii de exprimare. Privatizarea rapidã ºi totalã a sectorului a introdus reguli noi, principii noi ºi drepturi noi. Gazetarilor le-a trebuit ceva timp sã înþeleagã dificultatea de a fi independenþi pe banii altora, dupã cum proprietarilor le-a luat ºi lor ceva timp înþelegerea mecanismului prin care conºtiinþa profesionalã se poate pune de acord cu interesele patronale.
Toatã disputa de la Realitatea – care a purtat amprenta unui dialog al surzilor, unde fiecare a venit cu propriul sãu discurs, indiferent de spusele ºi pãrerile celorlalþi – poate fi caracterizatã ca o încercare de manipulare masivã a publicului în sensul convingerii acestuia cã între ideile exprimate de jurnaliºtii mai jurnaliºti decât alþii, ºi banii încasaþi de la patronii de presã n-ar fi nici o legãturã. Oricât de puþin ne-ar place acest lucru, presa rãmâne poligonul de încercare a tuturor formelor de manipulare posibile, terenul unde subiectivismul domneºte ºi interesele fac regula. Unica libertatea pe care ºi-o poate permite jurnalistul anului 2007 este aceea de a-ºi exprima diferenþa de opinie prin pãrãsirea publicaþiei ºi prin gãsirea unei alta care sã corespundã tiparului sãu.
Restul sunt gogoºi de adormit naivii care s-au aplecat asupra temei în speranþa deºartã cã vor afla de la mogâldeþii prezenþi adevãrurile pe care le deþin doar mogulii absenþi.
|
| Accesari:
2247
|
Adauga o opinie