Povestea cu datoria pe care o avem faþã de Suedia a apãrut, ca din senin, prin '97, odatã cu noul guvern al Coaliþiei. Atunci, în centrul problemei s-a situat ministrul de finanþe, dl Ciumara, care a abordat-o cu maximã seriozitate, cãlãtorind de câteva ori la sursã, pentru a se lãmuri mai bine ºi lãsându-ºi acolo, ca ostatici, proprii copii! Iar pentru ca aceºtia sã nu piardã timpul de pomanã, au urmat ceva studii universitare. Nu se ºtie exact dacã prin acest ultim detaliu datoria s-a micºorat sau s-a mãrit! ªtim însã cã nordicii veniserã atunci la negocieri cu o sumã exorbitantã: ceva între 3 ºi 4 miliarde de dolari! ªi cu câteva soluþii: sã preia în contul datoriei câte ceva din mormanul de fier vechi al economiei româneºti - fabrica de apã grea, de la Severin, eventual Tractorul sau chiar Roman. Aceastã ofertã venea, bineînþeles tot prin intermediul ministrului Ciumara, cel apucat de o stranie frenezie justiþiarã, într-un moment în care haznaua publicã pe care o gospodãrea era foarte goalã. Noroc cã cei care l-au urmat în funcþie - miniºtrii Dãianu ºi, apoi, Remeº - n-au mai fost chiar atât de zeloºi, cã altfel ne pomeneam, sub binecuvântatul cabinet Ciorbea, cu o gaurã "negociatã" de vreo trei miliarde dolari - cam cât rezervele actuale de valutã ale guvernatorului Isãrescu. Nu cred cã mai este cazul sã investigãm motivele agitaþiei d-lui Ciumara. Între timp, copiii sãi ºi-or fi terminat studiile ºi vor fi scãpat din ghearele aprigilor nordici. Nu putem însã sã nu ne întrebãm cum de dl Ciumara n-a izbutit sã negocieze mai serios datoria, ajungând mãcar la cifre comparabile cu cele la care a ajuns dl Nãstase - adicã vreo 120 milioane de dolari, de 25 de ori mai puþin? Totul este însã bine când se sfârºeºte cu bine. Pânã la anu' plãtim datoria ºi, cine ºtie, suedezii se vor simþi ºi vor investi ceva în România, mãcar în amintirea chibriturilor pe care ni le-au vândut prin 1970, cu 28 milioane de dolari. Asta-i piaþa ºi aºa se joacã pe ea. |
|
| Accesari:
2259
|
Adauga o opinie