Între întâmplarea cu ziaristul de la Craiova, arestat pentru luare de mitã într-un context destul de neclar, ºi în- tâmplarea celor doi procurori, daþi în vileag ca mari amatori de spectacole porno pe viu, este o strânsã legãturã, bazatã, în primul rând, pe incitare ºi premeditare. Este clar cã ºi ziaristului, ºi celor doi procurori li s-a întins câte o cursã, ºi unul, ºi alþii riscând cu mult prea multã naturaleþe - ceea ce înseamnã cã erau obiºnuiþi cu mediul ºi metodele ºi cã se credeau suficient de infailibili pentru a se mai gândi ºi la consecinþe.
Din pãcate, modelul de publicitate în limita ºantajului este de-acum comun, înþr-o presã confruntatã cu mari, tot mai mari dificultãþi economice. Ceea ce s-a întâmplat la Craiova se întâmplã ºi la case mai mari, iar faptul cã acesta este primul caz instrumentat de justiþie nu modificã cu mult datele problemei. Puterea pe care o deþine instituþia partidului, în special în colectivitãþile mai puþin dense ºi mai puþin diverse, se aflã la originea unui întreg ºir de nedreptãþi, parafate legal, dar ºi a unei conºtiinþe a infailibilitãþii. Faptul cã procurorii au ºtiut cã sunt filmaþi ºi cã au acceptat sã-ºi joace penibilele roluri demonstreazã cã ei se considerau de neatins, deasupra regulilor ce-i guverneazã pe alþii. ªefii lor s-au prevalat de scuza cã oamenii erau în timpul lor liber, în care pot sã facã ce vor. Ce vrea poate sã facã atât în timpul liber, cât ºi în cel „socialmente necesar" omul fãrã o responsabilitate publicã, fãrã un mandat de reprezentare. Or, cei doi reprezentau legea, garanþia de aplicare a ei. Mi-e greu sã cred cã cineva poate sã-ºi facã noaptea de cap, sã calce în picioare orice reguli, iar ziua sã stea drept, neclintit, în faþa celor care încearcã sã atenteze la principiile convieþuirii ºi ale dreptului.
ªi într-un caz, ºi în celãlalt, avem de-a face cu un model pe care societatea buimacã de tranziþie l-a creat ºi tinde sã populeze cu el teritorii eliberate de moralã ºi bun-simþ: un soi de Mr. Hyde - Dr. Jekyll, care una predicã ºi alta fac.