Alegerile din America şi tehnologia „ştafetei” politice ar putea fi, în unele planuri, un model şi pentru România. Obama a câştigat alegerile, dar nu s-a instalat la Casa Albă a doua zi, cum a făcut Băsescu în Decembrie 2004.

Noul preşedinte are la dispoziţie aproape două luni pentru a-şi pregăti temeinic echipa şi programul. Până atunci, Bush îşi continuă mandatul de preşedinte, dar fără a mai lua decizii importante. Acestea se vor amâna până la preluarea prerogativelor de către Obama, în a doua jumătate a lunii Ianuarie 2009. Este o procedură înţeleaptă care evită blocajele sau conflictele care pot interveni între cele două formaţiuni politice care îşi predau ştafeta guvernării.

Spun că ar putea fi un model, deşi la noi lucrurile sunt diferite. Băsescu nu este un preşedinte executiv, cum este şeful statului american. Puterea executivă revine preşedintelui. Între actualul premier şi cel care va rezulta din componenţa viitorului parlament se va produce trecerea reală de prerogative. Spre deosebire de americani, cei doi vor avea la dispoziţie doar câteva zile, ceea ce înseamnă că unele lucruri se vor face în pripă, aşa cum s-a întâmplat în 2004, când noul guvern s-a însăilat din nume întâmplătoare sau, teoretic, de sacrificiu. Probabil că s-a învăţat ceva din întâmplarea asta şi partidele şi-au articulat deja structurile din umbră.
Bunul simţ politic ar cere însă din partea actualului executiv un altfel de comportament decât cel de care face uz cabinetul Tăriceanu: deciziile importante, de impact, ar trebui lăsate pe seama viitorului guvern. Acum, Executivul ar trebui să se rezume la gestionarea curentă a administraţiei naţionale. Nici măcar Bugetul pentru 2009, dacă tot nu s-a putut elabora la timp, aşa cum spune Constituţia, dar cum s-a întâmplat de puţine ori până acum, ar trebui lăsat în seama viitorului cabinet. Pentru că acela este cel care va trebui să-şi asume răspunderea punerii sale în operă.

Tot bunul simţ spune că şansele ca guvernul Tăriceanu să-şi continue activitatea după alegeri sunt minime, dacă nu chiar nule. Este limpede că situaţia de acum, de neconcordanţă cu coeficientul de susţinere parlamentară, nu va putea continua. Aşa încât asumarea răspunderii faţă de decizii importante, cruciale, nu mai poate reveni unui guvern aflat pe punctul de a trece în istorie. Cu plusurile dar mai ales cu minusurile lui.