Traian Bãsescu a reuºit un lucru unic în politica româneascã: sã aducã în aceeaºi tabãrã peremiºtii din Vadim cu udemeriºtii lui Bela; pe pesediºtii lui Geoanã cu liberalii lui Tãriceanu; ºi – baºca – conservatorii lui Voiculescu, aflaþi într-o tradiþionalã pendulare între tabere. De la Revoluþie încoace, locul unanimitãþii l-a luat discordia naþionalã, împãrþirea opiniei publice între niºele de partid ºi baricadele ideologice. Toate acestea s-au aflat într-o disputã brownianã, unele cu altele, pânã când a venit marele pacificator: Traian Bãsescu, cel care i-a adunat laolaltã într-o grupare transpartinicã având ca principal obiectiv eliminarea sa din politicã. Cum a reuºit Traian Bãsescu acest lucru? Mult mai simplu decât ne-am fi aºteptat. Ignorând orice strategie, s-a bazat exclusiv pe tactica atacului la baionetã, în orice direcþie. Crezând cã în spatele sãu stã, neclintit, poporul, cel pe care se simte îndreptãþit sã-l reprezinte în totalitate, deºi s-a bucurat doar de încrederea foarte parþialã a acestuia, preºedintele-jucãtor a intrat în teren purtând tricoul fãrã numãr al celui care, în numele principiilor, nu mai considerã necesar sã respecte vreo regulã. Atacurile om la om, faulturile adesea grosolane, potrivirea nu foarte discretã a mingii cu mâna ºi preferinþa expresã pentru poziþiile de ofside l-au scos în cele din urmã din joc. Lucru pe care a refuzat sã-l creadã ºi care l-a buimãcit atât de tare încât ºi-a pierdut tupeul tradiþional, repezindu-se în Piaþã sã cearã ajutor de la popor. Acum, de pe tuºã, încearcã sã înþeleagã ce s-a întâmplat. Este în situaþia de a avea în jurul sãu doi copii: unul legitim, cu pretenþie de moºtenitor exclusiv, ºi unul ‘din flori’ spre care se îndreaptã principala sa afecþiune, rod al concubinajului nefericit în Alianþã, pe care a crezut-o de nezdruncinat, sub comanda sa. Deocamdatã, odraslele care au ºi ele ca prim interes revenirea pãrintelui spiritual în conacul de la Cotroceni, par a fi într-o armonie deplinã. Este doar o chestiune de suprafaþã, pânã când va izbucni conflictul violent al succesiunii. Atunci se vor uita ºi principii, ºi sentimente ºi vor ieºi la ivealã cuþitele lungi ale rãzboiului. ÃŽntrebarea pe care ºi-o pun deja ambele tabere este cum va gestiona Bãsescu aceastã situaþie? Cum va împãrþi onorurile ºi beneficiile între membrii familiei legale ºi cei fugiþi cu doar ce-aveau pe ei din dormitorul liberal? Dar, mai ales, dacã preºedintele suspendat va mai avea ce sã distribuie, în cazul unui eºec în serie, destul de previzibil în condiþiile actualei lehamite electorale de care pare cuprins poporul, dupã doi ani de lupte ºi scandaluri fãrã noimã. |