Nu existã antidot pentru reacþiile emoþionale la adresa unei colectivitãþi determinate de faptele reprobabile ale unor membri ai acestora sau ai unor entitãþi. ÃŽn Statele Unite, þarã democraticã prin excelenþã, japonezii stabiliþi pe coasta de vest de zeci ºi zeci de ani au fost deportaþi în masã în timpul celui de-al doilea rãzboi mondial. La fel s-a întâmplat ºi cu ºvabii ºi saºii din România, dupã terminarea rãzboiului, care au luat în numãr mare calea Siberiei, de unde cei mai mulþi nu s-au mai întors niciodatã. Dupã atacurile teroriste din 11 septembrie, un val de resentimente – unele chiar contondente – s-a revãrsat asupra comunitãþilor islamice din America, dar autoritãþile au reuºit sã þinã lucrurile în frâu.
Ce li se întâmplã acum românilor din Italia, nu este un lucru neaºteptat. El are chiar ºi o logicã interioarã, determinatã de acumularea, în timp, a unui bagaj de resentimente la adresa noilor barbari care au nãvãlit în peninsulã dupã deschiderea graniþelor blocului comunist. Cã cei mai mulþi au venit din România, nu este întâmplãtor. Existã o legãturã de arhetip sentimental ºi de limbã constituitã de-a lungul istoriei, care a favorizat aceastã direcþie. ªi a mai favorizat-o ceva: nevoia italienilor de mânã de lucru pentru operaþiuni pe care ei nu mai erau dispuþi sã le facã, caracterizatã prin costuri modice ºi acceptãri tacite. Noi am avut nevoie de ei aproape în aceeaºi mãsurã în care ei au avut nevoie de noi. ªi este o realitate faptul cã majoritatea covârºitoare a românilor muncesc cinstit ºi din greu pentru banii pe care-i câºtigã, ºi cã angajatorii lor sunt cel mai adesea mulþumiþi de performanþe. Peste aceastã stare de lucruri s-a produs un fenomen negativ: acumularea unui mare numãr de þigani, atraºi nu de ofertele de muncã, ci de disponibilitãþile caritabile a italienilor, sau de lipsa lor de prevedere. Cerºitul ºi furtul sunt cutume ale etniei ºi nu vãd de ce cineva s-ar fi aºteptat ca peste noapte ele sã disparã din recuzita etnicilor. Mai mult, autoritãþile au favorizat consolidarea acestui eºalon prin blândeþea ºi înþelegerea de care au dat dovadã, asistând impasibile la naºterea ºi dezvoltarea ºatrelor din jurul Capitalei, ºi tratând cu blândeþe europeanã abaterile de la normele legale. Practic, italienii n-au fãcut acum decât sã culeagã ceea ce au tolerat sã creascã sub soarele indiferenþei. Cât despre comunitatea româneascã sortitã sã suporte consecinþele abuzurilor co-naþionalilor sãi, s-ar putea sã beneficieze de efectele inverse ale acestei stãri de fapt: abuzurile la adresa sa sã genereze acele schimbãri care sã-i defineascã mai clar statutul ºi drepturile, în calitate de minoritate, într-o Europã obsedatã de minoritãþi.