În materie de sondaje, ne-am obiºnuit cu toþii sã vedem partea plinã a paharului. ªi sã extrapolãm acest capitol dându-i aplicabilitate la scarã naþionalã. Vine, de pildã, un institut de sondare ºi scormoneºte eºantionul în cãutarea adevãrului. ªi descoperã, cu marja de rigoare clasicã, faptul cã, sã zicem, 56% dintre români îl vor pe Bãsescu acolo unde este ºi nu în altã parte. Automat, ne imaginãm cã aceºti 56% sunt formaþi din totalitatea populaþiei. Adicã peste 10 milioane de români sunt legaþi, trup ºi suflet de Bãsescu. În realitate, este vorba de 56% dintre cei care ar dori sã voteze. Iar aceºtia sunt doar vreo 56% din totalul populaþiei. Aºa încât, pe bune, numãrul real de adepþi pe care-i are preºedintele este de doar vreo 5 milioane. Din 22 sau câþi om mai fi, nu mai este deloc spectaculos. Este chiar îngrijorãtor. Cel mai îngrijorãtor lucru rãmâne însã numãrul tot mai mare de români sondaþi care nu mai au nici un chef sã voteze. Pe care nu-i mai intereseazã cine iese preºedinte sau parlamentar. Un recent sondaj CURS dezvãluie faptul cã procentul românilor nehotãrâþi sau care nu mai doresc sã voteze trece biniºor de 45% ºi tinde sã se apropie de jumãtatea celor cu drept de vot (la ultimele alegeri - vreo 17 milioane). Raportat la populaþia actualã a României, în scãdere drasticã pe bazã de spor natural tot mai mic ºi de emigraþie masivã, numãrul celor care prin exercitarea dreptului democratic la vot hotãrãsc destinul þãrii tinde sã se încadreze în limitele unei minoritãþi. Dacã privim aceastã chestiune sub aspectul unei tendinþe general europene, descrescãtoare ºi ea, am putea spune cã ne încadrãm într-un trend obiectiv. În opinia mea, lucrurile nu stau aºa. Trendul european e consecinþa unui lung interval de exerciþiu democratic, în care lucrurile ºi instituþiile s-au aºezat ºi funcþioneazã corect ºi la o astfel de turaþie. Noi avem însã o istorie democraticã modernã de doar vreo 15 ani. Nici oamenii ºi nici instituþiile nu funcþioneazã la parametrii normali. Suntem abia în faza de rodaj ºi interesul general faþã de alegeri ºi aleºi ar trebui sã fie considerabil mai mare decât este. Cine afecteazã aceastã încredere în democraþie ºi cum? Nimic mai simplu decât rãspunsul: clasa politicã. Cea care are nevoie ca de aer de suportul electoral pentru a exista ºi a se manifesta. Aceastã întreagã categorie îºi îndreaptã atenþia spre populaþie odatã la patru ani, când are interesul sã-i câºtige încrederea ºi votul. Dupã care uitã aproape complet de nevoile celor care i-au trimis la guvernare (sau în opoziþie) ºi se concentreazã asupra propriilor sale interese care, doar rareori, mai coincid cu ale electoratului.