Copleșiți de gălăgia europeană pe care au făcut-o în jurul noțiunii de minoritate ungurii, am ajuns să uităm că noi înșine constituim o minoritate, acolo unde minoritarii sunt majoritari. De la evenimentele din martie 90, subiectul celor două județe cu populație preponderent maghiară a fost abordat cu discreție. Nu cumva să deranjăm, prin naționalism, sentimentele celor care cred că european înseamnă să fii atunci când faci din minorități surse de dictatură politică. Și atunci, românii minoritari din cele două județe au fost lăsați de izbeliște, să se descurce cum or putea, în condiția de minoritari ai minorității... Este, din nou, meritul umaniștilor de a pune degetul pe o rană prost pansată și care supurează de 12 ani. Cine îi are în grijă pe românii rămași în cele două județe, unde sunt supuși celor mai perfide discriminări - între care și aceea - enormă! de a nu putea să ocupe funcții publice dacă nu știu limba maghiară? Profesorul Voiculescu și umaniștii săi, atunci când nu se hârjonesc cu aliatul mai mare de la guvernare, au calitatea de a identifica câte o problemă a cărei gravitate depășește locul comun. Aceasta este una dintre ele. Suntem preocupați de soarta vlahilor din Bulgaria - spre marea supărare a vecinilor de la Dunăre, în al căror vocabular politic noțiunea de minoritate nici nu există - dar îi ignorăm pe propriii noștri minoritari. Care ajung să nu mai aibă școli, să nu mai aibă biblioteci, să nu mai aibă ziare decât în limba minorității ocrotite de stat, mai mult decât are aceasta nevoie, ca să dăm bine în fața comunității internaționale. Mi se pare absurd să ne temem a fi taxați de naționaliști doar pentru preocuparea firească față de conaționalii noștri rămași în enclave în care autoritățile locale n-au reușit încă să facă purificarea etnică pe care o doresc. Cred, de aceea, că proiectul legislativ al umaniștilor merită toată atenția. |