Pe lângă miliardele (de dolari) lipsă din casa statului, dar prezente în tot felul de conturi, vile și jeep-uri, iată că ne lipsește acum și un milion. De români. În ultimii zece ani, un milion de cetățeni ai țării și-au dat obștescul sfârșit pe altarul Reformei, sau pur și simplu și-au luat câmpii spre zări mai calme și mai de înțeles, fără ca sporul material să fi compensat această absență. Dacă stau și mă gândesc mai bine, ne lipsesc, de fapt, un milion de copii nenăscuți.Din felurite motive între care groaza părinților potențiali în fața lipsurilor de tot felul este cel predominant. Națiunea română pare a fi pe cale să-și refuze condiția fundamentală: aceea de perpetuare. Națiunea română nu se simte prea confortabil în noua ei haină.Absența binelui comunist, care dorea ca națiunea să se înmulțească cu forța, a condus la refuzul său voluntar de a mai aduce pe lume atâția copii de câți este nevoie pentru ca viitorul să aibă un sens. În toată această poveste rezidă un paradox.Fenomenul îmbătrânirii populației, a reducerii ratei natalității a fost apanajul națiunilor caracterizate prin bunăstare.O consecință a unui anumit tip de egoism.Nu e cazul nostru.Nu e cazul, în general, al națiunilor sărace, unde riscul unor guri în plus e compensat de speranța compensării prin brațe în plus.Nu pare să fie nici cazul nostru. Cred că, mai degrabă, este vorba despre un soi de protest, tăcut dar sugestiv, față de modul lipsit de sens, de o minimă coordonare, în care evoluează factorul politic.Copiii nenăscuți pot fi trecuți în contul clasei politice.Și, ca în oricare caz de fraudă căci despre o fraudă este vorba cineva ar trebui să dea socoteală. |