Încã de când Petre Roman îl considera drept unul dintre pariurile sale câºtigate, turismul a reprezentat una dintre necunoscutele majore ale economiei româneºti.
Înainte de 1989 domeniul se împãrþea între un serviciu social pentru oamenii muncii, care erau trimiºi sã-ºi refacã forþa de muncã în cãmine ºi cantine intitulate pompos hoteluri ºi restaurante ºi vânzarea pe valutã a unor servicii de acest fel pentru categoriile defavorizate din Occident, care puteau petrece în România un sejur pe mai puþini bani decât i-ar fi costat sã stea acasã, în ºomaj.
Aceastã moºtenire – de concepþie ºi de patrimoniu – a intrat rapid într-o acutã contradicþie cu rigorile economiei de piaþã. Primul care a înþeles ceva din aceastã ecuaþie a fost Cataramã, care, pe când era ministru, a lansat exploziva propunere de vânzare a hotelurilor de pe litoral cu un dolar.
Înþeleasã strâmb, ideea a murit rapid, lãsând loc oneroaselor contracte de concesiune care au pus rapid la pãmânt baza materialã. Noroc cu bãieþii deºtepþi din turism care au mai salvat câte ceva, achiziþionând active pe mai nimic ºi dându-le, de regulã, alte destinaþii.
Existenþa unui minister al Turismului s-a datorat, pânã la urmã, doar efortului de debarasare a statului de acest patrimoniu pãgubos, iar singurul care a încercat sã facã acest lucru într-un mod transparent a fost Agathon, care a televizat licitaþiile pentru spaþiile de pe litoral.
Cãrei raþiuni se datoreazã reînfiinþarea acestui minister de cãtre cabinetul Boc? În condiþiile în care spaþiul de acþiune este extrem de redus, odatã cu ieºirea statului din dispozitiv, singura explicaþie rãmâne aceea cã doamnei Udrea trebuie sã i se dea o ocupaþie ºi aceasta a fost cea mai simplã ºi mai pe mãsura capacitãþilor domniei sale.
Chiar dacã prin aceastã decizie contrazice ferm intenþiile Executivului de a diminua cheltuielile guvernamentale (în loc de reduceri, s-a operat crearea a douã ministere – cu personalul ºi logistica de rigoare – doar pentru a plasa anumite obligaþii prezidenþiale), reputata specialistã în relaþii internaþionale (care a fãcut din Norvegia republicã, trãgând-o ºi în U.E.) a primit în dar o sinecurã în care nu face altcva decât sã-ºi dea cu pãrerea. Cel mai bun exemplu pentru crasa sa ignoranþã este acela cã în calitatea de ministru, dânsa acþioneazã ca un vânzãtor de servicii turistice (ea însãºi fiind un beneficiar al acestui efort, conflictul de interese nesensibilizând nici mãcar celebra A.N.I.) ºi nu ca un reglementator de cadru instituþional. Dansurile, plimbãrile cu sania pe pârtiile pe care prietenul Fluture aduce zãpada cu basculantele, lãcrimãrile la auzul Ciocârliei, nu ajutã cu nimic turismul ºi România. O ajutã doar pe doamna Udrea sã se dea în stambã ºi sã punã în evidenþã inutilitatea ministerului pe care-l gestioneazã de la Palatul Victoria sau de pe la Târgurile din strãinãtate, bune prilejuri de shopping ºi exhibare a toaletelor ministeriale.