Chiar dacă până la urmă şi-a pus cenuşă-n cap şi şi-a cerut scuze pentru prejudiciul adus partidului prin declaraţiile sale bosumflate de marţi, dl Podgoreanu rămâne cu un mare merit: acela de a fi deschis ochii Opoziţiei în legătură cu calitatea de preşedinte al tuturor românilor a domnului Iliescu. Ar mai fi avut aceştia prilejul să declare ce-au declarat ieri-alaltăieri, dacă nu era dl Podgoreanu? Ar mai fi făcut Traian Băsescu concesii la câinoşenia lui recunoscută, afirmând că reacţia lui Iliescu a fost cea a "unui lider cu bun simţ"?  Ar mai fi avut un prilej atât de bun Petre Roman să se mai apropie cu câţiva centimetri de fostul său partener de cuplu, spunând că "Iliescu a dat dovadă că este în politică pentru a-şi asuma o răspundere, şi nu pentru un interes personal?"  Sau Valeriu Stoica, când ar mai fi putut să rostească aprecieri de genul "suntem adversari, dar fair-play-ul mă obligă să recunosc că după '90, s-a dovedit a fi, în câteva momente importante, un adevărat om politic"? M-aş opri puţin la această apreciere a lui Valeriu Stoica: într-adevăr, Ion Iliescu s-a dovedit redutabil în momente importante ale istoriei noastre de după '89. Dealtfel, nici nu cred că vreo personalitate, cât de puternică şi complexă reuşeşte să fie remarcabilă zi de zi şi ceas de ceas. Important este să se ridice la înălţimea misiei sale în momentele, de cumpănă. Or, 23 noiembrie a fost un astfel de moment. Probabil că, după martie-mai '90, când calităţile de om politic ale lui Iliescu s-au ilustrat plenar în nebunia CPUN-ului, acesta este momentul de vârf al carierei sale politice. Şi de maximă autoritate morală.  Pentru că nimeni, sau aproape nimeni, nu mai zâmbeşte acum neîncrezător, în colţul gurii, când Iliescu spune că vrea să se războiască cu corupţia. Ba, cred, că pentru majoritatea românilor el este în acest moment singurul om politic care are autoritatea morală şi publică de a pronunţa aceste cuvinte şi singurul de la care se aşteaptă în mod concret ceva. Paradoxal, un astfel de moment vine tocmai atunci când Ion Iliescu nu mai vrea şi nu mai aşteaptă mare lucru de la propria sa carieră. El îşi asumă, prin lansarea acestei provocări o răspundere enormă, aproape mortală, în condiţiile în care alături de el nu se află decât marea masă a celor pe care corupţia îi afectează indirect.  Lupta împotriva corupţiei va fi, inevitabil, şi o luptă împotriva unor foşti tovarăşi de drum, care au apucat-o pe alte căi şi, poate, chiar împotriva propriei sale creaţii politice - mă refer la formaţiunea social-democrată pe care a condus-o efectiv în cele mai dificile momente ale existenţei sale.  În asta mi se pare că constă marea provocare a demersului care l-a supărat pe dl Podgoreanu şi pe unii dintre camarazii săi. Şi care i-a făcut pe adversari să vadă adevărata faţă a omului politic Iliescu.