Neputând să-şi savureze în linişte triumful înregistrat prin ‘buna gestionare’ a unei întâmplări fericite din cauza unor gazetari cârcotaşi, incapabili să se alinieze măcar pentru o zi bucuriei naţionale - cum bine zicea un fost confrate, reîntors la treabă cu coada între picioare după un experiment guvernamental în care i-au fost întinate niscai nobile idealuri - preşedintele Băsescu n-a răbdat decât o zi ca să-şi exercite de-acum binecunoscuta nevoie de drept la replică. La o întâlnire cu studenţii, unde o transmisie în direct a unui post de televiziune i-a apărut ca o mitocănie sadea la adresa personalităţii sale, preşedintele i-a veştejit în stilu-i tradiţional pe acei ‘guru’ care se cred mai deştepţi decât preşedinţia şi toate serviciile secrete la un loc.Reacţia dlui Băsescu nu este una surprinzătoare. Încă din primele zile ale mandatului său el s-a dedicat unui serial de contraatacuri - unele dintre ele putând fi considerate veritabile derapaje de la urbanitate - vrând parcă să arate naţiunii că n-are nici un chef să rămână dator unei prese pe care tot el a eliberat-o de sub jugul publicităţii guvernamentale. Verva şi promptitudinea pe care le manifestă ar face din dânsul un excelent jurnalist de tabloid şi aproape că mă mir, date fiind şi antecedentele sale, că printre iniţiativele private pe care le-a exersat n-a figurat şi facerea unui ziar. Dar, întâmplător sau nu, dl Băsescu nu este ziarist. Este doar preşedinte. O poziţie în care, constituţional cel puţin, n-ar avea justificări să se angajeze în polemici şi atacuri partizane, atacând ‘o anumită parte a presei’ cu o vigoare pe care nici unul dintre predecesorii săi n-a manifestat-o, deşi au avut parte de atacuri infinit mai numeroase, mai dure şi mai nedrepte decât domnia sa. Atacând ziariştii şi dând directive presei (referitoare la diverse perioade de abstinenţă), dl Băsescu îşi asumă o condiţie riscantă: aceea de a se considera el însuşi un ‘guru’ peste ale cărei idei şi doleanţe nimeni n-ar avea dreptul (moral, deocamdată) să treacă. Împărţind lumea şi aşa împărţită a presei în buni (analişti oneşti, de aceeaşi părere cu dânsul) şi răi (cei vânduţi Opoziţiei), preşedintele riscă să fie el însuşi cel care crează o nouă crevasă în societatea românească, despărţindu-i pe cei cărora ar trebui să le fie un bun preşedinte, indiferent dacă l-au ales sau nu, sau dacă-l plac sau nu. Continuând acest meci, presărat cu invective sau cu mişto-uri marinăreşti (‘sunt supăraţi pe mine că nu le mai dau publicitate’ - declaraţie pentru export), preşedintele nu face decât să amâne, păgubos, intrarea într-o normalitate care nu exclude, şi n-are cum să excludă, opiniile critice, chiar nedrepte, la adresa sa. Dar ăsta-i jocul democratic, asta este condiţia unui preşedinte democratic ales şi menţinut în funcţie, asta este presa liberă, chiar dacă încă pătimaşă şi insuficient de coaptă. Meciul cu presa este un meci perfid, care exclude şi câştigătorii şi egalitatea…