Iată că se întâmplă ceea ce bunul simţ ar fi cerut să se întâmple mai demult: procurorul general Codruţa Kovesi a cerut ministrului Justiţiei revocarea din funcţie a adjunctului şefului Parchetelor Militare, generalul Dan Voinea, pentru „încălcări grave ale procedurii penale”.

În urmă cu câteva luni, Dan Voinea era retrogradat, fără prea multe explicaţii, din funcţia de şef al Parchetelor Militare, în aceea de adjunct şi i se luau dosarele Mineriadelor la care trudea de prea multă vreme. Cele despre care aceeaşi Codruţa Kovesi afirma că ar fi trebuit soluţionate pentru respectarea legii şi nu pentru „satisfacerea unor persoane” – atingând cu aceasta punctul nevralgic al întregii afaceri.

Dan Voinea îşi datorează ascensiunea fulminantă lui Ceauşescu. Mai precis, întâmplării care a făcut să fie luat pe sus la Târgovişte pentru a-l acuza pe dictator de toate crimele comise şi necomise. S-a achitat cu brio de această sarcină, dovadă că instanţa a admis cererea procurorului şi l-a condamnat la moarte pe tiran. Sentinţă executată pe loc.

N-are rost să mai vorbim despre legitimitatea cadrului în care s-a produs acest eveniment. A fost la fel de legitim ca şi Revoluţia şi tot ce s-a întâmplat în acel interval. Este însă cel puţin interesant să constaţi ce căi au luat destinele celor care au participat la aceste exerciţii de democraţie revoluţionară: Voinea a ajuns rapid general şi şef al Parchetelor Militare; Mugurel Florescu a devenit procuror general adjunct; Atanasie Stănculescu a lăsat armata şi a fost numit Ministru al Industriei, abia din Februarie revenind la cârma Apărării; Măgureanu a înfiinţat, în martie, SRI-ul căruia i-a fost şef şapte ani; judecătorul Gică Popa s-a sinucis, scurt timp după proces.

Cariera juridică a lui Dan Voinea a fost fluctuantă. A fost staţionară sau în scădere în timpul guvernelor de stânga. A promovat în cele de dreapta. Treptat, imaginea a început să fie tot mai stâns legată de demersurile unei părţi a spectrului politic, de responsabilizare a primilor beneficiari ai Revoluţiei pentru erorile acesteia şi a perioadei următoare. Guvernarea de dreapta a lui Constantinescu i-a scos din joc pe Măgureanu şi Florescu, împingându-l în faţă pe Voinea. Cu ţintă „piept” – Stănculescu! Odiseea generalului în ghips este strâns legată de modul cum a instrumentat cazul colegul său de complet de la Târgovişte. În căutare de sprijin politic, Voinea s-a făcut purtător de drapel al acelor grupări interesate de scoaterea din circuitul public a „emanaţilor”. El l-a inculpat pe Iliescu în procesele Mineriadei, făcând din această mişcare un veritabil spectacol public. Treptat, magistratul a scăpat hăţurile profesionale rămânând doar cu cele politice. Care nu s-au mai dovedit la fel de eficiente ca altădată. Steaua sa a început să pălească, fiind acum pe punctul de a se trezi, asemenea celor pe care i-a „lucrat”, în situaţia de a trebui să dea răspunsuri la întrebări extrem de delicate. Inclusiv de genul celor care implică acuzaţii de genul încălcarea normelor procedurale, a independenţei procurorilor şi a efectuării de urmăriri penale, deşi era incompatibil să facă acest lucru. Nu ştiu dacă este vorba aici, de un „blestem al lui Ceauşescu” sau de „blestemul” încălcării statutului profesional. Cert este că Dan Voinea va plăti, la rândul său, pentru tentaţia de a se fi crezut, el însuşi, ca fiind deasupra legii. Sau dedesubtul ei.