Eliberările şi arestările lui Miron Cozma, sub lumina reflectoarelor, cu toată recuzita show-ului modern, au devenit o prezenţă familiară pentru (tele)spectatorul român, din decembrie încoace, de când fostul preşedinte Iliescu a avut neinspirata iniţiativă de a se împăca cu istoria graţiindu-l pe liderul minerilor.
Este Miron Cosma o figură emblematică a tranziţiei? Si da, şi nu. Da, pentru că dacă n-ar fi fost, ar fi trebuit inventat, vorba poetului (?). Cozma a reprezentat, dintru început, un transfer de noţiune, dintr-un sistem care punea, teoretic, la baza acţiunilor sale, interesul 'clasei muncitoare', într-un altul în care aceasta trebuie să-şi găsească un rost. Rost care s-a concretizat în vârful de lance al acţiunii anti-Opoziţie, văzută la momentul '90 ca o agresivă întoarcere la valori politice care nu mai aveau relevanţă după un hiatus de jumătate de secol.
Faptul că reprezentau un eşalon unitar şi bine organizat şi, mai ales, prestigiul căpătat odată cu incredibila şi revoltă din 1987, au făcut din mineri o categorie, nu doar socială, aparte. Primele lor incursiuni, încă paşnice, într-un Bucureşti răvăşit de pasiuni politice le-a întărit convingerea că într-un stat dezorganizat, în care principalele pârghii de putere nu mai lucrau, singurii care mai puteau face puţină ordine - şi la propriu şi la figurat - erau ei. Intervenţia minerilor din 1990 nu va putea fi înţeleasă atâta timp cât va fi receptată partizan, din unghiuri diametral opuse. Cu siguranţă, însă, că ea a fost o reacţie (manipulată, binenţeles) la incapacitatea instituţiilor de resort de a menţine starea de funcţionare a statului de drept. Între o poliţie timorată şi o armată inhibată, minerii au devenit arbitrii ciudatului meci ce se juca pe ringul Pieţii Universităţii şi pe alte terenuri. Calităţile incontestabile de lider ale lui Miron Cosma au exacerbat rolul acestei 'coloane a cincea' a unei democraţii stranii, pe măsură ce situaţia generală devenea mai instabilă. Revenirea minerilor din '91 a fost o veritabilă campanie militară, în timp ce ultimele două mineriade, din '99, au fost la un pas de a instaura un soi de dictatură paramilitară. Liderilor politici incapabili de acţiune coerentă, li s-a opus - cu sprijinul tacit al unor forţe politice interesate - liderul sindical dârz şi hotărât, exponent al intereselor mereu neglijate ale celor pe care trecerea brutală la un capitalism inconsistent îi aducea la limita supravieţuirii.
Adulat şi urât, primit cu ovaţii sau hulit, temut şi hărţuit, Cosma a devenit cobaiul unei justiţii tributare unor mentalităţi servile. Condamnat prea uşor sau prea sever, după cum a bătut vântul, încarcerat şi eliberat, el  devine, pe zi ce trece, martirul inutil al unei societăţi incapabilă să revină la normalitate.