Eliberãrile ºi arestãrile lui Miron Cozma, sub lumina reflectoarelor, cu toatã recuzita show-ului modern, au devenit o prezenþã familiarã pentru (tele)spectatorul român, din decembrie încoace, de când fostul preºedinte Iliescu a avut neinspirata iniþiativã de a se împãca cu istoria graþiindu-l pe liderul minerilor. Este Miron Cosma o figurã emblematicã a tranziþiei? Si da, ºi nu. Da, pentru cã dacã n-ar fi fost, ar fi trebuit inventat, vorba poetului (?). Cozma a reprezentat, dintru început, un transfer de noþiune, dintr-un sistem care punea, teoretic, la baza acþiunilor sale, interesul 'clasei muncitoare', într-un altul în care aceasta trebuie sã-ºi gãseascã un rost. Rost care s-a concretizat în vârful de lance al acþiunii anti-Opoziþie, vãzutã la momentul '90 ca o agresivã întoarcere la valori politice care nu mai aveau relevanþã dupã un hiatus de jumãtate de secol. Faptul cã reprezentau un eºalon unitar ºi bine organizat ºi, mai ales, prestigiul cãpãtat odatã cu incredibila ºi revoltã din 1987, au fãcut din mineri o categorie, nu doar socialã, aparte. Primele lor incursiuni, încã paºnice, într-un Bucureºti rãvãºit de pasiuni politice le-a întãrit convingerea cã într-un stat dezorganizat, în care principalele pârghii de putere nu mai lucrau, singurii care mai puteau face puþinã ordine - ºi la propriu ºi la figurat - erau ei. Intervenþia minerilor din 1990 nu va putea fi înþeleasã atâta timp cât va fi receptatã partizan, din unghiuri diametral opuse. Cu siguranþã, însã, cã ea a fost o reacþie (manipulatã, binenþeles) la incapacitatea instituþiilor de resort de a menþine starea de funcþionare a statului de drept. Între o poliþie timoratã ºi o armatã inhibatã, minerii au devenit arbitrii ciudatului meci ce se juca pe ringul Pieþii Universitãþii ºi pe alte terenuri. Calitãþile incontestabile de lider ale lui Miron Cosma au exacerbat rolul acestei 'coloane a cincea' a unei democraþii stranii, pe mãsurã ce situaþia generalã devenea mai instabilã. Revenirea minerilor din '91 a fost o veritabilã campanie militarã, în timp ce ultimele douã mineriade, din '99, au fost la un pas de a instaura un soi de dictaturã paramilitarã. Liderilor politici incapabili de acþiune coerentã, li s-a opus - cu sprijinul tacit al unor forþe politice interesate - liderul sindical dârz ºi hotãrât, exponent al intereselor mereu neglijate ale celor pe care trecerea brutalã la un capitalism inconsistent îi aducea la limita supravieþuirii. Adulat ºi urât, primit cu ovaþii sau hulit, temut ºi hãrþuit, Cosma a devenit cobaiul unei justiþii tributare unor mentalitãþi servile. Condamnat prea uºor sau prea sever, dupã cum a bãtut vântul, încarcerat ºi eliberat, el devine, pe zi ce trece, martirul inutil al unei societãþi incapabilã sã revinã la normalitate. |