DI Valeriu Stoica începe să capete - în ochii celor care înţeleg politica în felul în care doresc politicienii – o aură de martir. Lupta sa solitară pentru reformarea justiţiei se izbeşte de zidul de indiferenţă al partidelor din Coaliţie şi de gradul de ostilitate al Opoziţiei. Reforma în justiţie este fundamentală, fără ea nu se pot demara procesele de reformare din multe alte domenii. Or, pachetul de legi – vreo 20 la număr, între care se iţesc cu un cap deasupra Codul Penal şi Codul de Procedura - zace pe biroul ministerului pentru că Parlamentul nu şi-a găsit, în trei ani, timp pentru a-l discuta. În aceste condiţii, concluzionează logic delfinul liberal, singura soluţie este... încă o revoluţie: adică adoptarea lor prin asumarea responsabilităţii Guvernului.

Numai că Guvernul, care nu e doar liberal, mai e şi ţărănist, şi democrat, ba chiar şi udemerist, nu prea e de acord. Să vedem, totuşi, ce e prin tomurile alea - zice gânditor dl Diaconescu. Nici n-am avut timp să răsfoim cele vreo 700 de pagini – se plânge Radu Berceanu; iar ungurii dlui Marko Bela au nevoie şi de niscai traduceri...

Ceva este la mijloc, de nimeni nu marşează la iniţiativa liberală. Există o suspiciune, de înţeles, faţă de aceşti maeştri ai fitilelor şi ai promovării discrete a intereselor proprii care sunt liberalii şi cărora nimeni n-are curaj să le dea mână liberă într-un moment atât de delicat ca acela al sfârşitului de mandat electoral. Oamenii - mai ales când sunt la putere, dar pe cale de a o pierde - nu prea iubesc surprizele. Doresc să ştie mai exact cu ce se aleg de pe urma „sacrificiilor" făcute pentru binele naţiei. Iar dl Stoica, care nu întâmplător a tergiversat până spre un moment în care spera să pună sula timpului în coasta Parlamentului, are de ce să fie supărat pentru trădarea aliaţilor.

Vorba aceea: trădare - dar să ştim şi noi!