Mai să-mi dea lacrimile ascultându-i pe bieţii „oameni de fotbal” de bine, asupra cărora s-a abătut perfidă şi nemeritată, urgia DNA-ului. Ai impresia că toţi fac parte dintr-o sectă pusă pe sacrificii şi binefaceri în folosul oamenilor simpli.

„Se aruncă cu noroi în oamenii care au investit zeci de milioane de euro” - spune unul care e convins că noi credem că şi-a vândut plapuma şi şifonierul ca să facă bani pe care i-a pompat în fotbal de dragul fotbalului. De acord, s-au investit sume mari. Dar aceste sume au provenit din căpuşarea sistematică a disciplinei, din aranjamente pe sub masă şi din vânzări de fotbalişti la a căror pregătire negustorii nu au contribuit cu nimic.

Vreme de aproape 18 campionate, fotbalul a fost Vestul Sălbatic al României, în care orice a fost permis şi posibil şi nimeni nu s-a amestecat în afacerile „managerilor” pentru că, vezi Doamne, s-ar fi stârnit vreo mânie populară dacă erau împiedicaţi să furnizeze circ populaţiei. Şi au furnizat până peste măsură. La orice oră din zi şi din noapte vei vedea pe ecranele televizoarelor, mai mult şi mai des decât pe fotbaliştii în numele cărora vorbesc şi prosperă, această veritabilă colecţie de orori culturale şi morale care sunt aceşti „oameni din fotbal”. Orice inepţie emisă de ei este pusă instantaneu în circulaţie, lumea pare să se învârtă în jurul performanţelor lor de parveniţi prin expunerea cu ostentaţie a unei bunăstări sfidătoare. Sunt personaje groteşti, ajunse însă prin fel de fel de topuri datorită iscusinţei cu care au învârtit, dincolo de lege, tot felul de afaceri. S-au „sacrificat” vânzând jucători şi disimulând banii încasaţi spre paradisuri fiscale. Veritabilă pepinieră de talente, fotbalul românesc nu s-a ales, practic, cu nimic de pe urma negoţului de „sclavi” cu picioare inteligente. Nu avem nici stadioane, nici şcoli, nici tehnicieni (oricum, ajungând la mâna patronilor paranoici, nu au nicio şansă de a construi ceva), avem o federaţie care-şi trage sediul pompos pe uscatul lipsei de fonduri. Avem în schimb această colecţie unică de troglodiţi lacomi şi iresponsabili.

Desigur, fotbalul este o afacere. Dar orice afacere are reguli şi principii. Pe baza acestora sportul din ţările dezvoltate este performant şi spectaculos. Noi n-avem decât o lume suburbană a fotbalului, în care fiecare vrea să câştige cât mai mult, eventual fără a contribui cu nimic. O lume de intermediari hămesiţi după procente cât mai mari. E bine că justiţia îi ia la puricat pe toţi specimenii intraţi în tot felul de cumetrii politice pentru a se pune la adăpost. Important este însă dacă demersul e serios şi poate fi dus până la capăt. Alminteri o să ne alegem cu nişte „persecutaţi politic” care au avut încredere în justiţie şi aceasta nu le-au înşelat-o.