Dupã ce în primele douã mandate a fost nevoit sã suporte din plin consecinþele partizanatului politic ºi a intoleranþei post-decembriste, iatã cã acum, în cel de-al treilea ºi ultimul (oare?) preºedintele Iliescu pare a-ºi fi gãsit nu doar echilibrul instituþional, dar ºi un rol pe mãsurã. Un rol care se trage dintr-un exerciþiu care a influenþat masiv electoratul românesc: acela de preºedinte al CPUN. Acolo, în nebunia aceea postdecembristã, în care se rãcnea mai mult decât se vorbea ºi în care mai mult se acuza decât se demonstra, preºedintele a apãrut, milioanelor de ochi aþintiþi asupra ecranelor televizorului, târziu în noapte, ca singura persoanã normalã, fireascã ºi cu picioarele pe pãmânt. Din aceastã primã credinþã cã dacã e ca cineva sã primeascã þara pe mânã, ar fi riscant sã fie un altul i se trage dlui Iliescu longevitatea excepþionalã într-un mandat democratic. Zece ani în fruntea unei þãri atât de zbuciumate ºi de incontrolabile nu este puþin lucru ºi istoria va reþine, desigur, acest amãnunt conferindu-i semnificaþia pe care o meritã. Revin la ceea ce afirmam în preambul ºi spun: abia acum dl Iliescu dã întreaga mãsurã a tactului ºi inteligenþei sale politice. Acum, când nu mai este stresat nici de contestarea legitimitãþii, nici de suspiciunile legate de o propensiune dictatorialã, ºi nici de grija pãstrãrii bunei imagini în faþa unui electorat obiºnuit sã i se facã pe plac. Domnul Iliescu ºi-a luat în serios sarcina de 'moderator' al vieþii publice, de mijlocitor între puterile statului ºi societate, între diferitele formaþiuni ºi categorii. O face cu o autoritate pe care nimeni nu i-o mai pune la îndoialã ºi cu o seriozitate care riscã sã-l lipseascã de o anumitã parte a suportului public. Recenta deblocare a crizei de la municipalitate este un exemplu în acest sens. Putem sã ne întrebãm, poate, de ce nu au fãcut-o mai devreme. Existã, însã, pentru fiecare lucru un timp al sãu. Aºa cum ºi pentru dl Iliescu, timpul a trebuit sã aibe rãbdare, nu mai puþin de 8 ani... |