După ce în primele două mandate a fost nevoit să suporte din plin consecințele partizanatului politic și a intoleranței post-decembriste, iată că acum, în cel de-al treilea și ultimul (oare?) președintele Iliescu pare a-și fi găsit nu doar echilibrul instituțional, dar și un rol pe măsură. Un rol care se trage dintr-un exercițiu care a influențat masiv electoratul românesc: acela de președinte al CPUN. Acolo, în nebunia aceea postdecembristă, în care se răcnea mai mult decât se vorbea și în care mai mult se acuza decât se demonstra, președintele a apărut, milioanelor de ochi ațintiți asupra ecranelor televizorului, târziu în noapte, ca singura persoană normală, firească și cu picioarele pe pământ. Din această primă credință că dacă e ca cineva să primească țara pe mână, ar fi riscant să fie un altul i se trage dlui Iliescu longevitatea excepțională într-un mandat democratic. Zece ani în fruntea unei țări atât de zbuciumate și de incontrolabile nu este puțin lucru și istoria va reține, desigur, acest amănunt conferindu-i semnificația pe care o merită. Revin la ceea ce afirmam în preambul și spun: abia acum dl Iliescu dă întreaga măsură a tactului și inteligenței sale politice. Acum, când nu mai este stresat nici de contestarea legitimității, nici de suspiciunile legate de o propensiune dictatorială, și nici de grija păstrării bunei imagini în fața unui electorat obișnuit să i se facă pe plac. Domnul Iliescu și-a luat în serios sarcina de 'moderator' al vieții publice, de mijlocitor între puterile statului și societate, între diferitele formațiuni și categorii. O face cu o autoritate pe care nimeni nu i-o mai pune la îndoială și cu o seriozitate care riscă să-l lipsească de o anumită parte a suportului public. Recenta deblocare a crizei de la municipalitate este un exemplu în acest sens. Putem să ne întrebăm, poate, de ce nu au făcut-o mai devreme. Există, însă, pentru fiecare lucru un timp al său. Așa cum și pentru dl Iliescu, timpul a trebuit să aibe răbdare, nu mai puțin de 8 ani... |