De la o vreme, mai ales de când telejurnalele de ştiri nu prea mai au cu ce să-şi umple buletinele informative, ai putea crede că unicul şi cel mai mare ideal al românului este ca, la orice sărbătoare, să se îndoape cu mâncare până-l ia Salvarea. Sau SMURD-ul.

Paştele acesta n-a făcut excepţie. Totul s-a învârtit în jurul meselor festive, a nenumăratelor feluri gătite, a cumpărăturilor făcute en-gros de la supermarket, a procesului propriu-zis de îngurgitare a tuturor acestor alimente dintre care cea mai mare parte sunt profund nesănătoase. De data aceasta, parcă, au fost mai puţine vocile care i-au plâns pe cei care deobicei nu prea au ce pune pe masă, semn că mai toată lumea a împrumutat, a economisit, a cerut ca să împodobească masa festivă cu bunătăţi.

Dacă Institutul Naţional de Statistică şi-ar pune mintea să centralizeze tot ce-au difuzat ştirile, legat de cantităţile de mâncare, s-ar putea să ajungem la concluzia că mesele noastre de Paşte ar fi putut hrăni un continent subdezvoltat.

Locul analizelor politice şi economice l-au luat acum, cu aere de vedete, şefi de cârciumi, bucătari, proprietari de pensiuni agroturistice care au înşirat, cu profundă satisfacţie, felurile care urmau să-i îndoape pe musafirii lor. N-a fost uitat turismul dezorganizat- hoardele vilegiaturişti care au luat cu asalt zonele de agrement şi peticele de iarbă verde, pe care le-au inundat cu fumul grătarelor capabile să concureze furnalele din vremea comunismului. Unicul ideal al românilor iubitori de natură a fost acela de a descărca proviziile din maşini, de a încinge grătare şi de a da pe gât un număr cât mai mare de sticle de bere.

"Marea crepelniţă" s-ar putea numi, parafrazând titlul unui cunoscut film, ceea ce s-a întâmplat de acest Paşte înecat în aburii mâncărurilor şi ai băuturii. Semnificaţia morală, culturală a evenimentului s-a pierdut în goana aproape disperată a prea-plinului burţii, unde gradul de satisfacţie s-a măsurat cu centimetrul pe talie. Probabil că lucrurile n-au stat, în realitate, doar aşa. Aceasta este însă imaginea care ni s-a pompat în creiere despre noi şi despre orizontul nostru uman, de o maşinărie comodă şi nedispusă la niciun fel de efort creativ. Au fost, sunt convins, nu puţini români care au dat prioritate decenţei, care au preferat muzeul cârciumii, sau sala de spectacol pădurii răsunând de veselia deşucheată a chefliilor. Pentru aceştia însă nu s-au mai găsit camere  disponibile şi reporteri cu inspiraţie. Enunţul plin de bun simţ la adresa sărbătorii spiritului a făcut loc vocabularului semidoct al celor care frecventează cluburile unde evocarea săbătorii pascale suna "ca dracu'": a fost "mişto", "super-tare" sau chiar "super-cool"! Românii TV-ului au demonstrat că sunt veritabili atleţi ai înfulacatului nediscriminator şi al veseliei buimace şi fără rost, înecate în aromele sarmalelor şi în damfurile alcoolului.

Adevărat am mâncat!