Puţini oameni în istoria sportului au fost binecuvântaţi de la natură cu calităţile lui Maradona si si mai putinor inşi viata Ie-a oferit bunăstarea si adulatia de care s-a bucurat acest băiat modest de mahala, în ale cărui picioare Dumnezeu a pus semnul geniului.

Geniul lui Maradona n-a depăşit însă niciodată înălţimea genunchilor. Nici gloria, nici bunăstarea nu l-au făcut mai bun şi mai inteligent. Ba, din contră, cu fiecare gest al său n-a dovedit altceva decât că dorea să răspundă chemărilor lumii căreia-i aparţinea. Implicat în afacerile Mafiei napolitane (al cărei cărăuş de droguri devenise), prins cu mari cantităţi de narcotice asupra sa, suspendat din fotbal pentru dopaj, hăituind cu puşca ziarişti în căutare de senzaţional, Maradona alunecă încontinuu pe toboganul degradării. Tot mai dependent de praful alb, îşi pierde sistematic controlul. în prezent, autorităţile argentiniene îl anchetează pentru implicarea - în calitate de antrenor al unei echipe de mâna a doua - într-o bătaie cu spectatorii. Prezenţa sa la club este aleatorie. Mitul Maradona eşuează nespectaculos, în derizoriu...

Momentul '89 i-a surprins pe câţiva Maradona ai politicii româneşti în careul de 16 m sub lumina reflectoarelor, jonglând cu abilitate balonul de pe dreptul pe stângul, faultând discret, dar eficient. Un singur lucru nu reuşeau aceşti aşi ai balonului: să marcheze. Uşor-uşor, s-au retras în apărare, unde n-au mai stăpânit decât faultul grosolan,   pentru   a   ajunge,   unul   câte   unul,   în   tribună, nemairămânându-le decât să şterpelească câte ceva din buzunarele celor  care ieri îi aclamaseră. În fotbal, ca şi în politică, prăbuşirile sunt definitive şi lipsite de spectaculozitate.