Peste bătrânul palat din Deal se-aşterne liniştea. Mai puţini sunt cei care vin să-şi caute pe-aici dreptatea. S-a dus vestea că e-n mutare. Tot mai multe birouri goale, maşini care pleacă încărcate de cutii, telefoane care sună în gol. Este altfel ca în urmă cu patru ani. Cei de-aici ştiu, de mai multe luni, că se apropie inexorabil ziua când vor trebui să predea cheile. Şi odată cu ele, puterea. Emil Constantinescu este, cu fiecare zi ce trece, tot mai puţin preşedinte. Şi-a asumat cu bărbăţie acest curs - zic unii. I-a fost teamă de înfrângere - zic alţii. Indiferent ce zic, şi unii, şi alţii, el adaugă o nouă filă la lista experienţelor democratice. Dupa alternanţa puterii prin vot, abandonarea benevolă a ei. Şi, în timp ce-şi caută o casă prin serviciul de protocol, preşedintele tuturor românilor mai încearcă să facă câte-o baie de popularitate. Odată cu anunţul retragerii din cursă, ostilitatea părţii adverse a început să se tocească. De aceea şi riscurile ieşirii în lume sunt mai mici. Preşedintele a mers, zilele trecute, la meciul de rugby România-Noua Zeelandă. La pauză a intrat în teren să dea mâna cu jucătorii. Mulţi n-au înţeles ce e cu acest domn cu barbă şi-n pulover, care vine spre ei. Au crezut, poate, că e vreun suporter mai încins. Alor noştri, nu le-a purtat noroc. Ba din contră: au încasat cea mai severă bătaie din istoria Naţionalei. În sport, cel puţin, preşedintele pare să poarte ghinion. Când s-a dus în Franţa să încurajeze naţionala de fotbal, ai noştri au pierdut primul meci. Când a debarcat la Sydney, a izbucnit scandalul de dopaj. Băsescu i-a spus-o de la obraz. Preşedintele însă, îşi tot încearcă norocul în sport. Deşi s-ar putea ca prin cultură să aibe mai mult. În sport n-a avut şi nici n-a purtat. Nici în politică. CDR-ul a căzut în "B", iar Mugur Isărescu nu s-a calificat pentru finală. Dom'preşedinte, lăsaţi în pace măcar România. N-o mai susţineţi. Poate prinde o zi bună şi câştigă şi ea ceva.