Cele douã zguduituri de ieri au fost un avertisment primit
din partea Destinului. Un avertisment prin care ni se reaminteºte cât suntem de
vulnerabili în faþa celei mai neînsemnate tresãriri ale Mamei Naturi.
Pentru noi, cei vremelnici sau mai constant trãitori în
perimetrul oraºului numit Bucureºti, aceste avertismente au un înþeles aparte.
Ele ne spun cã nu suntem suficient de preocupaþi de ceea ce, într-o zi, poate
fi o problemã de viaþã ºi de moarte. Cã trãind pe aceastã falie vrânceanã,
oricând putem fi puºi în faþa unui examen !a care orice întrebare fãrã rãspuns
se mãsoarã în pagube materiale ºi în pierderi de vieþi omeneºti. Cã trecuþi
fiind, prin generaþiile încã trãitoare, prin cel puþin douã catastrofe de mari
proporþii - cele din ’40 ºi din '77 -nu am învãþat practic nimic. Nu am învãþat
cum sã limitãm pierderile, cum sã ne educãm concetãþenii pentru a nu amplifica,
din ignoranþã sau din panicã, dezastrul, dar mai ales cum sã nu ne lãsãm în
nãdejdea pãguboasã cã nu ni se va mai întâmpla nouã. Bucureºtiul este, încã, un
oraº grav rãnit, peste ale cãrui cicatrici s-a dat cu var, în loc sã fie
tratate corespunzãtor. Mii de oameni trãiesc în imobile care la primul seism
mai acãtãrii se pot transforma în propriile lor morminte, pentru cã rândurile
succesive de guvernanþi n-au gãsit nici banii ºi nici nu au avut interesul de a
consolida ceea ce este evident cã nu va putea rezista aºa cum e.
Lecþiile istoriei ne aratã cã seismele nu pot fi prevenite.
Experienþa altora ne aratã însã cã efectele pot fi limitate. Nu este
obligatoriu ca orice cutremur de pãmânt sã se transforme într-o catastrofã. Sã
încercãm, deci, sã fim cât mai pregãtiþi pentru un astfel de examen, care
implicã responsabilitate ºi realism. Sunt suficiente pagubele pe care le
produc, cotidian, seismele numite hoþie, incompetenþã, amatorism politic
generate de falia numitã Tranziþie ...