Frigul din ultimele zile ne-a reamintit faptul că iarna nu e departe şi că va fi prezentă la întâlnire cu acea punctualitate exasperată a lucrurilor nedorite. Ne-a reamintit, totodată, senzaţia ce ne intrase în oase în ultimii cinci ani de dictatură, cu o intensitate pentru care nu vor fi suficienţi zece ani de termoficare democratică pentru a o uita. Niciodată, poate, în istoria noastră de zonă temperată venirea sezonului rece nu a fost văzută ca acum: o catastrofă ireparabilă. Pe vremuri, veneau turcii, tătarii, ruşii. Acum, vine iarna. Poate că, după fierbintea iarnă a lui '89, ar fi trebuit să vedem altfel lucrurile. înainte, ne înnebunea absenţa alternativei şi implacabila condamnare la zero grade de către un sistem în care energia casnică nu ne mai ajungea, din cauza celei industriale. Acum, avem alternativele, însă/costurile lor devin, pe zi ce trece, ucigaşe. Ieri, ne omora frigul, azyne omoară costurile lui. Pentru că ceea ce continuă să lipsească e căldura. Ea se pierde sistematic pe traseul indiferenţei cronice, al neglijenţei şi al lipsei de răspundere a "factorilor responsabili". Ca şi pe vremea răposatului, ultima soluţie pare a fi aceea de a mai pune o haină...