Văd, la jurnalul TV, rămăşiţele contorsionate ale unui automobil din care au fost scoase cu dificultate trupurile zdrobite ale membrilor unei familii: tată, mamă, copil de trei ani. Un alt copil, de 8 ani, se zbate între viaţă şi moarte. O familie de români, emigraţi în Anglia, care venise după câţiva ani să-şi revadă rudele şi meleagurile natale...Astfel de tragedii se întâmplă zilnic. Şi tot zilnic, televiziunile înfometate de evenimente care să ne biciuiască atenţia, ni le prezintă cu lux de amănunte. Fără ca să trezească, de cele mai multe ori, ecoul dorit. Moartea, văzută la televizor, s-a banalizat. Tresărim doar când cei care-şi găsesc sfârşitul pe asfalt sunt personaje cunoscute sau apropiaţi. Atunci tragedia capără o dimensiune concretă. Dar la fel de ireparabilă. Pe vremea comuniştilor, circulaţia rutieră era una dintre zonele cele mai controlate şi mai verificate ale vieţii noastre. Nu atât din dragoste de om şi din grijă faţă de sănătatea noastră, cât din faptul că automobilul tindea să devină una dintre libertăţile a căror scăpare de sub control putea fi periculoasă pentru sistem. De aici teroarea instaurată la ordin, restricţiile de tot felul, măsurile absurde. Dar între toate aceste aberaţii, figura şi un lucru, cred eu, bun. Miliţienii de circulaţie erau judecaţi de superiorii lor în funcţie şi de câte accidente se înregistrau în "parohia" lor. Un şef de circulaţie dintr-un oraş sau judeţ unde se produceau mai multe accidente grave îşi putea lua adio de la promovare şi risca să fie trimis prin vreo localitate prin care nu circulau decât căruţe. Asta îi obliga pe miliţieni să supravegheze mai atent zonele cu potenţial de accidente, să urmărească sistematizarea rutieră, să-i atenţioneze mai des pe participanţii la trafic asupra pericolelor pe care le pot întâmpina. Mai aveau miliţ ienii de circulaţie ore de specialitate în şcoli, instruiau patrule de copii, făceau publicaţii de popularizare - cu alte cuvinte, muncă educativ-preventivă. Întrucât aceasta a fost considerată a face parte din recuzita represivă a odiosului sistem, a fost abrogată şi astăzi poliţia de circulaţie pare a fi prea ocupată cu număratul morţilor pentru a mai avea timp de prevenire.Nu vreau să spun că acestui lucru i se datorează numărul crescând de accidente, că drumurile proaste n-au nici o vină, că lipsa marcajelor şi iresponsabilitatea unor şoferi se exclud din calcul. Dar cred că este unul dintre elementele importante ale procesului de reducere a măcelului de pe şosele.