Munca în Germania, în special în construcþii, a constituit una dintre cele mai rentabile afaceri post-revoluþionare. Câþiva dintre grangurii zilei îºi datoreazã osânza de miliarde exploatãrii "la negru" a dorinþei constructorilor români - lãsaþi în somai de abandonarea ºantierelor ceausiste - de a câºtiga ºi ei o marcã, ignorând care le sunt drepturile ºi cât valoreazã eforturile lor. Un distins lider de partid a câºtigat o grãmadã de bani plãtindu-le angajaþilor sãi, în loc de lefuri, diurne, ca unor turiºti, pãgubind statul german de sumele care ar fi trebuit achitate ca impozite, punând relaþiile dintre cele douã þãri într-o autenticã situaþie de crizã si contribuind direct la sistarea contractelor de acest tip pentru o bunã bucatã de vreme, latã însã cã exportul de forþã de muncã se reia, în condiþii de vigilenþã sporitã din partea autoritãþilor germane, dar pe fondul aceloraºi tentaþii spre expediente. De data aceasta competiþia a fost ºi este a prinde unul dintre cele 600 de locuri contigentate, pentru care s-a declanºat o cursã nebunã încã dinainte de a se semna înþelegerea. Momentul anunþului ne-a prins cum ne sade nouã bine - cu toate jocurile fãcute ºi numai naivii care mai cred cã existã ºi lucruri care se fac corect ºi transparent au avut de pierdut. ªmecherii s-au aranjat ºi de data aceasta, pentru cã, mai mult ca sigur, din leafa competitivã cu cea acordatã muncitorilor germani, românii se vor alege tot cu diurna dlui Politician, restul intrând în buzunarele antreprenorilor isteþi. Munca la nemþi este rentabilã doar pentru unii - aceiaºi. |