Pe fundalul sărbătoresc al sfârşitului de an, discursurile prezidenţiale au punctat noţiunea spre care ar urma să se îndrepte preocuparea majoră a administraţiei în cel care abia începe: CORUPŢIA! Cine îşi închipuie că aceasta a început odată cu eliberarea de totalitarism, se înşeală. Corupţia însoţeşte, de milenii poate, evoluţia societăţii, adoptându-se în formele variate la condiţiile existente. Comunismul a avut corupţia lui, până la cele mai înalte nivele. Doar că pe atunci aceasta era tolerat㠖 un element eficient în menţinerea sub control a structurilor de putere. Ce erau, la urma-urmelor, privilegiile ierarhiilor de partid şi de stat altceva decât corupţie? Nu pachetele de Kent şi sticlele de whisky erau elementele definitorii, ci traficul de influenţă şi mita instituţionalizată  - transpusă în posturi cu secretară şi şofer, în apartamente de la stat şi în călătorii în străinătate pe banii aceluiaşi. Corupţia se mişca, însă, în limitele pe care i le impunea politica – nici mai mult, nici mai puţin. După apariţia de mize noi a diversificat şi amplificat fenomenul. Pe de o parte, dispariţia factorului de control care acţiona la ordin, iar pe de alta setea de acumulare pe care o proclamase obiectivul construcţiei unei societăţi capitaliste, au dat startul în acţiunea masivă de jefuire şi de ciopârţire a altădată intangibilei avuţii naţionale. Patrimoniul comun a trecut şi trece în beneficiu provocat în primul rând pe bază de corupţie, în ce e mai “curat” principiu al cererii şi ofertei. Influenţa politicului în “ungerea” acestui mecanism este o realitate pe care nimeni nu o mai poate ignora. Corupţia nu este un fenomen în sine, ci un mecanism la a cărei funcţionare contribuie cei care au puterea de decizie. Or, tocmai aceştia sunt puşi, din timp în timp, să se răfuiască cu corupţia. Adică cu ei înşişi. Aici stă principala defecţiune a anticorupţiei. În faptul că se aşteaptă ca ea să fie combătută de la aceleaşi nivele de decizie care o propagă. Aici este şi eroarea de judecată: corupţia nu poate fi combătută prin comisii, ci prin lege şi prin drasticul control al aplicării acestuia. Restul este un simplu spectacol donquijotesc, pentru ameţirea naivilor.