Când am declanşat, la sfârşitul lui '92, lunga campanie de presă împotriva contrabandei cu ţigări, în LIBERTATEA („Drumul Kentului"), n-am bănuit nici un moment că buba e atât de mare şi că boala e cronică. Am avut senzaţia că, profitând de balamucul din ţară, de lipsa de eficienţă a instituţiilor statului, câţiva arabi mai înfigăreţi şi-au construit o reţea de făcut bani pe seama naivităţii românilor.

Când au început să apară şi nume de români - în frunte cu celebrul comisar al Gărzii Financiare, Gheorghe Florică, plin de miere până la coate, dar transformat în justiţiar de o Opoziţie care avea nevoie de instrumente în lupta sa politică - am înţeles că nu e vorba de cine ştie ce soi de „purificare etnică" şi că miza începe să capete amploare.

Ceea ce părea a fi fost stins prin. ancheta ce s-a finalizat, târziu şi tardiv, cu procesul intentat con- trabandistului libanez Nassar, a ars mocnit, printre mandate şi guverne. Iată că acum, la mai bine de un an de la ceea ce presa a numit „Ţigareta 2", constatăm că n-am văzut decât vârful unui aisberg - un aisberg în valoare de miliarde de dolari, strânşi din ţară şi expediaţi pe aiurea, de tot soiul de întreprinză-tori fără culoare politică. Dar cu sprijin clar, deloc neinteresat.

Abia la anul vom vedea cât din aceste sume vehiculate subteran va fi scos la iveală sub formă de fonduri electorale.

Va fi, clar, cel de-al cincilea scrutin alimentat direct de la „ţâţa" contrabandei pe care nimeni n-a avut şi nu are interesul să o curme, atâta timp cât banii n-au miros şi cât Consiliul Europei consideră doar fumatul ca fiind dăunător sănătăţii. Nu şi traficul.