Una dintre cele mai dramatice - pe plan psihologic - consecințe ale austerității socialiste a fost afundarea orașului în întuneric. Pe altarul economiei de combustibil necesar unei industrii energofage au fost sacrificate, una câte una, lămpile felinarelor, puținele reclame și firme, programele TV...
Bezna orașului s-a întins în suflete si în conștiințe, făcându-ne mai egoiști și mai intoleranți decât reușiseră metodele clasice de formare a "omului nou".
Anul acesta, Bucureștiul este, parcă, mai luminat ca oricând. Nu este, în nici un caz, decorul de sărbători al marilor metropole occidentale. Dar șiragurile de becuri multicolore, brazii ornați cu lumânări, stelele de pe stâlpii electrici ne fac să întrezărim ceva din bucuria cu care alții - mai lipsiți decât noi de grijile cotidiene ale hranei și căldurii - întâmpină anul nou, în care au mai multă încredere decât noi. Este un început dătător de nădejde și de optimism pe care ni-l dorim cu toții mai adevărat.
Desigur, într-o manieră proprie epocii întunericului, ne-am putea ridica cu mânie proletară: cu banii risipiți pe becuri, ghirlande și brazi luminați s-ar fi putut hrăni și îmbrăca nu știu câți copii ai străzii, urgisiți de o soartă parcă mai rea astăzi decât ieri.! Este adevărat. După cum la fel de adevărat este că sufletul are si el nevoie de o hrană, iar luminile inutile ale orașului din acest prag dintre ani tocmai asta sunt... |