Una dintre cele mai dramatice - pe plan psihologic - consecinţe ale austerităţii socialiste a fost afundarea oraşului în întuneric. Pe altarul economiei de combustibil necesar unei industrii energofage au fost sacrificate, una câte una, lămpile felinarelor, puţinele reclame şi firme, programele TV...

Bezna oraşului s-a întins în suflete si în conştiinţe, făcându-ne mai egoişti şi mai intoleranţi decât reuşiseră metodele clasice de formare a "omului nou".

Anul acesta, Bucureştiul este, parcă, mai luminat ca oricând. Nu este, în nici un caz, decorul de sărbători al marilor metropole occidentale. Dar şiragurile de becuri multicolore, brazii ornaţi cu lumânări, stelele de pe stâlpii electrici ne fac să întrezărim ceva din bucuria cu care alţii - mai lipsiţi decât noi de grijile cotidiene ale hranei şi căldurii - întâmpină anul nou, în care au mai multă încredere decât noi. Este un început dătător de nădejde şi de optimism pe care ni-l dorim cu toţii mai adevărat.

Desigur, într-o manieră proprie epocii întunericului, ne-am putea ridica cu mânie proletară: cu banii risipiţi pe becuri, ghirlande şi brazi luminaţi s-ar fi putut hrăni şi îmbrăca nu ştiu câţi copii ai străzii, urgisiţi de o soartă parcă mai rea astăzi decât ieri.! Este adevărat. După cum la fel de adevărat este că sufletul are si el nevoie de o hrană, iar luminile inutile ale oraşului din acest prag dintre ani tocmai asta sunt...