Traian Bãsescu încearcã, pe toate canalele, sã acrediteze ideea cã suspendarea sa a fost, de fapt, ilegalã ºi a reprezentat o tentativã de loviturã de stat. O spune cu un aplomb care, probabil, pe unii reuºeºte sã-i convingã. Mai ales pe aceia care nu realizeazã un lucru elementar: cã în actualele condiþii, de context, ºi de relaþionare internaþionalã, un astfel de eveniment nu ar fi posibil. România este de aproape douã decenii o þarã cu un regim democratic, guvernatã de o constituþie (imperfectã, e drept) ºi de un parlament reprezentativ, ales în mod liber. Evocând aceastã chestiune, preºedintele exprimã, de fapt, o propensiune totalitarã cu adânci rãdãcini în mentalitatea din care a plecat: ales în mod democratic, un preºedinte poate sã-ºi impunã voinþa, el ºtiind ce e mai bine pentru popor, chiar dacã trebuie sã treacã peste anumite “formalitãþi” democratice. Exact acelaºi lucru credea ºi Ceauºescu: ºi el a fost ales – într-un mod mai mult sau mai puþin democratic - dar odatã ajuns la vârf a considerat cã ceea ce e bine pentru el e bine ºi pentru þarã ºi a acþionat în consecinþã.
Nu doresc sã fac un paralelism între cele douã figuri istorice. Vreau sã spun doar cã toatã teoria pe care a expus-o zilele trecute referitor la modul cum are de gând sã contracareze o eventualã nouã “loviturã de stat” are un substrat nedemocratic. Practic, intenþioneazã sã previnã o loviturã de stat (constituþionalã!) printr-o altã loviturã de stat (ºi ea constituþionalã). Mai precis prin blocarea mecanismului de funcþionare a societãþii în cazul în care voinþa sa nu este respectatã.
Probabil cã dacã cei care au redactat Constituþia n-ar fi fãcut-o cu gândul la persoane, ci la principii, nu s-ar fi ajuns într-o astfel de situaþie. ÃŽntreaga crizã politicã cu care se confruntã România încã de la primele defecþiuni ale Alianþei D.A. este determinatã de aproximaþiile sau neclaritãþile din legea fundamentalã, în care atribuþiile puterilor sunt precizate la fel de schematic ca ºi modul de reglementare al conflictelor de competenþã. Constituþia a fost elaboratã în ideea cã atât preºedintele cât ºi Parlamentul joacã pe aceeaºi parte cu aceleaºi reguli, ºi asta chiar s-a întâmplat pânã în 2005. De atunci încoace, regulili “jocului” s-au schimbat, iar la aceastã orã s-a ajuns în situaþia unei adversitãþi totale, în cadrul cãreia fiecare din pãrþi nu face altceva decât sã caute (sau sã inventeze) mijloacele de interpretare legalã prin care sã o anihileze pe cealaltã. Asistãm în ultimele zile, la episoadele acestei competiþii prin care fiecare parte îºi dezvãlui câte un element de strategie. O strategie care, în nici un caz nu vizeazã mai binele naþiunii, ci mai binele grupãrii care crede cã ea este cea care îl reprezintã: o suitã de lovituri ºi contralovituri de partid sau de grupãri de interese.
|
| Accesari:
2825
|
Adauga o opinie