Pe vremea când doamnele Monica Macovei şi Norica Nicolai erau procurori socialişti, se practica încă, cu succes, metoda „lotului”. Era una dintre tezele favorite ale creatorilor dreptului socialist că lupta pentru apărarea cuceririlor revoluţionare nu se duce cu indivizi izolaţi, împotriva cărora se pot obţine victorii facile, ci cu veritabile organizaţii, structurate perfid pentru a ameninţa sistemul, stipendiate de regulă din afară, împotriva cărora trebuiau luate măsuri exemplare, cu valoare pedagogică. „Loturile” de învinuiţi au traversat cu succes aproape întreaga perioadă de dictatură a proletariatului. Conspiraţiile internaţionale au lăsat loc, spre final, celor naţionale, ţinta fiind succesele, iar metoda preferată atentatul la integritatea proprietăţii obşteşti. Unele dintre ultimele loturi judecate şi pedepsite exemplar au fost cele ale hoţilor de porci de prin combinatele care-i creşteau pentru export şi de produse agricole de pe câmpurile lăsate de izbelişte când se dădea semnalul oficial al încheierii recoltărilor.
Un ecou interesant al acestei metode se manifestă astăzi, sub înţeleapta îndrumare a unui preşedinte deloc străin de tehnicile şi procedeele de dinainte. Confruntat cu eşecuri în serie în ultimele scandaluri pe care le provoacă cu pricepere, a găsit prilejul cel mai nimerit pentru a lansa noul tip de „lot”: acela al miniştrilor corupţi. Este o temă dragă preşedintelui. Cel care a împins în pripă şi fără prea multă cugetare tot felul de rebuturi în guvernul-surpriză din decembrie 2004, a devenit incomparabil mai circumspect şi mai atent după ce Alianţa a început să scârţâie şi a eşuat prin eliminarea pediştilor din Executiv. După acest moment, aproape totul i-a puţit preşedintelui şi n-a precupeţit nici o metodă menită să blocheze sau să întârzie numirile pe care ar fi trebuit doar să le valideze. Paradoxal, Băsescu a dorit să se arate mult mai priceput în selecţia echipei premierului decât în cea a propriei echipe - în care dezertările sau nepotrivirile de „caracter” se ţin lanţ. Avizul de trimitere în judecată a unor actuali sau foşti miniştri - care i-a fost făcut cadou chiar de unul dintre aceştia prin desfiinţarea controversatei comisii de la Cotroceni – a fost prilejul prin care a considerat că se poate revanşa şi poate adăuga o noua piesă la dosarul „de cadre” al unei guvernări pe care nu mai ştie cum să o răstoarne. Dincolo de aspectul de fond - vinovăţia sau nevinovăţia celor în cauză, pe care urmează să o stabilească justiţia - gestul prezidenţial nu reprezintă altceva decât o condamnare ab initio, în ciuda negării iscusite în care îl învăluia. Nu mai conteză că doi dintre componenţii lotului sunt din precedentul Executiv că, doar cu o excepţie ceilalţi - nu mai sunt în funcţii: chestiunea sună bine: opt miniştri trimişi la Parchet! Dezminţirile şi corecturile ulterioare nu mai au nici o relevanţă. Relevanţa o are lotul!