În clasamentul-neoficial-pe naþiuni, elaborat pe baza numãrului de medalii obþinute la Olimpiadã, România s-a clasat în final pe locul 14. Cam acelaºi loc rezultã ºi dintr-o medie a participãrilor sale, de-a lungul timpului, la aceastã reuniune mondialã a sportului. Raportat la dimensiunea populaþiei, putere economicã ºi alte criterii departajare, România îºi depãºeºte considerabil condiþia, devansând naþiuni importante, cu resurse incomparabil mai mari decât ale noastre. Cum se explicã atunci, o asemenea poziþie?Primul rãspuns ar putea fi acela cã românii poartã în gena lor un cromozom al performanþei sportive. Suntem noi construiþi în aºa fel încât sã facem faþã ideii de competiþie ºi sã avem ºi tãria psihicã de a dori sã fim câºtigãtori în faþa altora. Al doilea rãspuns þine niþel de un paradox: acela cã faþã de un tipar moral-afectiv care ne îndreaptã mai degrabã spre superficialitate ºi inconsecvenþã, în sport reuºim sã fim tena ci ºi perseverenþi. ªi reuºim acest lucru în sporturi care presupun, mai mult decât altele, o muncã susþinutã ºi eforturi devastatoare. Este cazul disciplinelor care ne-au adus grosul medaliilor-gimnastica ºi canotajul.Din pãcate pentru noi, în nici un alt domeniu comensurabil nu ne putem nu doar apropria, dar nici îndrãzni sã sperãm, spre o asemenea poziþie. România nu face parte din elitã nici în politicã (deºi aici am avut la un moment dat iluzia cã putem influenþa o serie de procese globale, dar a fost vorba pur ºi simplu de conjucturã!), nici în economie, nici în ºtiinþã ºi tehnologie, nici în alte domenii esenþiale pentru progresul unei naþiuni. Poate doar cultura sã ne mai aproprie de vârfuri, dar aici criteriile sunt mai puþin obiective ºi handicapul mijloacelor de exprimare îºi spune cuvântul. Paradoxul este iarãºi prezent, pentru cã în fiecare dintre aceste domenii dispunem de modelele ºi exemplele care ne-ar permite sã aspirãm spre o poziþie superioarã celei pe care ne situãm. Lipseºte însã constanþa efortului, viziunea organizatoricã, claritatea perspectivei ºi, mai ales, dorinþa necesarã de autodepãºire. Performanþa olimpicã-cu toate viciile ei de fond, despre care se vorbeºte mai puþin în momentele festive- nu face altceva decât sã ne ofere, cu mai multã claritate, imaginea handicapului general pe care- avem de înfruntat.