Simptomul reşiţean este tipic pentru starea actuală a unei economii care nici de piaţă n-a devenit şi nici prea centralizată nu mai este. Dar nu despre el vreau să scriu în aceste rânduri, ci despre un fenomen manifestat cu precădere în această perioadă: competiţia acută dintre liderii sindicali - Lideriada! Aduşi în primul plan al atenţiei publice de modificarea de statut a fostei "curele de transmisie", primii lideri sindicali au cules din plin roadele unei glorii generate în special de lipsa de autoritate şi de slăbiciunile noului sistem.într-o competiţie politică acută, sindicaliştii au venit cu avantajul unui electorat omogen şi clar înmatriculat, în permanentă stare de ofensivă. Intransigenţa şi apetitul critic le-au adus liderilor, aproape automat, avantajele de care oamenii politici se bucură rar sau doar din patru în patru ani.

Unii - se cam ştie care - au folosit bine intervalul, căpătuindu-se în ograda Executivului. Alţii au fost prompţi în a accede la tribuna reşiţeană. Notele acute emise acolo îi vor ajuta, cu siguranţă, să aspire şi ei, peste câtăva vreme la noi fotolii. Vor pleca ei, vor veni alţii, capabili să strige mai tare.

De rămas, rămân tot cei din stradă, la fel de convinşi că cei de sus ştiu ce e bine pentru ei şi la fel de păcăliţi ca de fiecare dată.