Simptomul reºiÞean este tipic pentru starea actualã a unei economii care nici de piaÞã n-a devenit ºi nici prea centralizatã nu mai este. Dar nu despre el vreau sã scriu În aceste rânduri, ci despre un fenomen manifestat cu precãdere În aceastã perioadã: competiÞia acutã dintre liderii sindicali - Lideriada! Aduºi În primul plan al atenÞiei publice de modificarea de statut a fostei "curele de transmisie", primii lideri sindicali au cules din plin roadele unei glorii generate În special de lipsa de autoritate ºi de slãbiciunile noului sistem.Într-o competiÞie politicã acutã, sindicaliºtii au venit cu avantajul unui electorat omogen ºi clar Înmatriculat, În permanentã stare de ofensivã. IntransigenÞa ºi apetitul critic le-au adus liderilor, aproape automat, avantajele de care oamenii politici se bucurã rar sau doar din patru În patru ani.

Unii - se cam ºtie care - au folosit bine intervalul, cãpãtuindu-se În ograda Executivului. AlÞii au fost prompÞi În a accede la tribuna reºiÞeanã. Notele acute emise acolo Îi vor ajuta, cu siguranÞã, sã aspire ºi ei, peste câtãva vreme la noi fotolii. Vor pleca ei, vor veni alÞii, capabili sã strige mai tare.

De rãmas, rãmân tot cei din stradã, la fel de convinºi cã cei de sus ºtiu ce e bine pentru ei ºi la fel de pãcãliÞi ca de fiecare datã.