Truțulescu mai are puțin și iese pe bune. Este și motivul pentru care a renunțat la cererea de eliberare provizorie pentru efectuarea unor tratamente medicale. Cu Truțulescu și cu alți câțiva pensionari celebri de la Rahova și de la alte câteva "pensioane" se întâmplă ceea ce nu s-a mai întâmplat în istoria penitenciară: deobicei, într-un mediu așezat, precum cel al pușcăriei, cu mese la ore fixe, somn suficient, lipsă de stres și consum intelectual redus, organismul se întărește. Este de mirare, cum boli - incurabile în libertate - în pușcărie își găsesc leacul de la sine. Dar, cum spuneam, de la o vreme se petrece fenomenul invers. Oamenii nu mai suportă pușcăria. Suferă, în primul rând, de claustrofobie. Sau sunt prea grași și nu mai încap în celulă, precum Cristofor. Sau îi bântuie grija pentru afacerile lăsate de izbeliște, precum Tartagă. Gem judecătoriile de cazuri în care condamnații cer să li se dea liber pe acasă, o lună, două, cât se poate, ca să-și mai vadă de sănătate. Același lucru i se întâmplase lui Truțulescu. După ce-a încercat o vreme să-și trateze dantura, discret, prin scurte permisii, a constatat că așa nu se mai poate. Și s-a cerut acasă. După care nu s-a mai cerut, că venea și-așa liberarea. Truțulescu se-ntoarce, deci, acasă. Așa cum a plecat. Învăluit, în continuare, în misterul traficului cu țigări de la Otopeni. Fără să ne fi spus "adevărul". Care adevăr? Păi, cel despre cei care se aflau în spatele contrabandei și în fața casei de bani. O fi fost, n-o fi fost Dragoș Constantinescu? O fi fost, n-o fi fost Dorin Marian? O fi fost, n-o fi fost Ion Mureșan? Truțulescu a dus cu el în pușcărie secretul (dacă există vreunul) și se va întoarce cu el în libertate. Nu vom ști, deci, dacă a fost un banal act de contrabandă, al unor "întreprinzători" privați, sau o operațiune în toată regula, implicând persoane și instituții mai presus de orice... lege. |