Nu ideea în sine, cât faptul că ea vine din partea unui aliat - liberalul Crin Antonescu - face din aceasta 'bomba zilei': 'Republica parlamentară ar fi soluţia pentru ca preşedintele şi primul-ministru să nu se mai suprapună în activităţi' - zice acesta, fără să mai adauge că într-o asemenea situaţie Traian Băsescu ar fi pus într-o vitrină şi arătat vizitatorilor străini, în timp ce Tăriceanu va trebui să se împartă între activităţile de la Palatul Victoria şi cele de pe Valea Oltului. Propunerea nu e nouă. A mai vehiculat-o şi Adrian Năstase, pe când era premier şi nu se ştia că va fi împins spre Cotroceni de evenimente. Cu argumentul că ea funcţionează în multe ţări europene chiar - Germania şi Italia fiind cele mai pregnante exemple. Venea într-un moment în care Ion Iliescu îşi expira mandatele şi oricum nu l-ar fi afectat. Cu alte cuvinte, soluţia reprezentativ-decorativă era destinată unui ne-nominalizat, situaţie în care o eventuală decizie era mai uşor de luat.Diferenţa faţă de contextul în care a apărut propunerea lui Crin Antonescu este fundamentală. Traian Băsescu este un preşedinte hiperactiv. El trage la poartă din toate poziţiile şi de pe toate posturile, buimăcindu-şi nu odată coechipierii. Îl sufocă, pur şi simplu pe premier prin imixtiunile sale frecvente şi îl dublează cu orice prilej. Pe fondul acestei atitudini creşte şi presiunea pe care cei aflaţi în spatele lui Băsescu - credinciosul partid democrat, o exercită asupra partenerilor de Alianţă, cu care reuşesc să intre nu odată în conflict prin rejectarea condiţiei iniţiale de 'acţionar minoritar'.În această situaţie, zice Antonescu şi, chiar dacă nu îl aprobă pe faţă, cam aşa gândesc majoritatea liberalilor, trebuie făcut ceva pentru ca vârfurile să nu se mai calce pe picioare. Trebuiesc delimitate atribuţiile. Iar cel mai simplu este să facem dintr-o Românie semiprezidenţială, una cu preşedinte ales de parlament. Adică unul cu atribuţii minime. Că până la adoptarea unei astfel de soluţii e drum lung şi dificil, e altă poveste. Rostul propunerii este de a da un semnal către impetuosul preşedinte că nu toată lumea îl iubeşte până la a-i face mereu pe plac. Că este preşedinte, nu conducător, şi că la volanul maşinii poate să se afle un singur şofer. Liberal, bineînţeles.