Pe vremea lui CeauÂşescu, preĂžul benzinei ĂŽn România era printre cele mai scĂŁzute din Europa. Scumpirile periodice se fĂŁceau cu maximĂŁ precauĂžie Âşi ele erau ĂŽnsoĂžite de complicate argumentĂŁri din care reieÂşea cĂŁ, deÂşi eram producĂŁtori de ĂžiĂžei, rezervele noastre fuseserĂŁ secĂŁtuite de regimul burgehzo-moÂşieresc Âşi de sovromuri. Oricum, consumul intern era redus, atât datoritĂŁ numĂŁrului de maÂşini aflate ĂŽn circulaĂžie, dar Âşi datoritĂŁ mĂŁsurilor colaterale iscate dupĂŁ criza petrolului. Românii circulau, pe atunci o sĂŁptĂŁmânĂŁ din douĂŁ, iar raĂžia care ar fi trebuit sĂŁ acopere nevoile lunare a fost stabilitĂŁ ÂştiinĂžific de cĂŁtre partid la vreo 2-3 rezervoare pe lunĂŁ. Economia se fĂŁcea prin limitarea libertĂŁĂžii de miÂşcare  - una dintre puĂžinele de care beneficiam pe atunci.
Dupã revoluÞie a Început cursa scumpirii carburanÞilor. Guvernele succesive, incapabile sã colecteze taxe ºi impozite pe alte cãi, s-au concentrat asupra pompelor de benzinã. Principala explicaÞie a fost cã preÞul benzinei În România era mult sub nivelul de pe piaÞa europeanã, cel puÞin. Eram atenÞionaÞi cã, Încet-Încet, va trebui sã ajungem la acest nivel, chiar dacã veniturile Întârziau sã se alinieze, la rândul lor. ExplicaÞiile ºtiinÞifice ale scumpirilor luau În calcul raportul dintre leu ºi dolar. Se scumpea dolarul, se scumpea ºi benzina. Orice fluctuaÞie pe piaÞa valutei liber convertibile se simÞea imediat ºi În rezervoarele românilor. Când n-a mai crescut dolarul, a fost rândul euro-ului. FinanÞiºtii noºtri s-au Întrecut În demonstraÞii care sã justifice cât de necesare erau aceste ajustãri. Iatã cã, Între timp, litrul de benzinã din România nu numai cã a atins preÞul fatidic de un dolar - ceea ce pãrea un vis Îndepãrtat - dar l-a ºi sãrit. Atât de avântat Încât a Încãlecat ºi euro. Avem, la aceastã orã, cea mai scumpã benzinã din Europa ºi nu ºtim dacã este un record cu care ar trebui sã ne mândrim. Acest preÞ se va infiltra perfid În mai toate preÞurile, aºa cum a fãcut-o de obicei. Ultima chestie cu care ne-au blagoslovit guvernanÞii este cã de vinã pentru ultimul salt - de aproape o mie de lei pe litru - ar fi de vinã ... Katrina.
Orice pretext e bun când vrei sã dovedeºti ceva ce n-ai cum altfel. În ceea ce ne priveºte, e simplu: confruntat cu un sever deficit bugetar generat de eºecul cotei unice de impozit, Guvernul n-ar încotro ºi recurge la soluþia cea mai la îndemânã: benzina. Nu conteazã cât costã ea de fapt, conteazã doar cât de mult poate fi umflat acest preþ din care doar o fracþiune mai corespunde valorii sale reale: restul este comoditate ºi incompetenþã. De fapt, este unul dintre birurile pe care le plãtim fãrã a ne întreba de ce e nevoie sã finanþãm noi amatorismul politic al celor pe care - culmea - tot noi i-am votat.