Începe să devină, la noi, o tradiție, ca formațiunile politice aflate la putere să nu reușească - din varii motive - să finalizeze acțiuni în care investesc încrederea populației. Cel mai bun exemplu îl constituie 'Legea Ticu', referitoare la deconspirarea poliției politice. Proiectul acesteia a fost inițiat după victoria în alegeri a Convenției Democratice, coaliție care se presupunea, la momentul respectiv, că avea mult mai puține motive decât cei ce o precedaseră, să se ambaleze într-o astfel de acțiune ce viza curățarea 'domeniului public' de relicvele - active sau în amorțire - odioasei poliții politice. Teoretic cel puțin, nimeni sau aproape nimeni nu ar fi putut să se manifeste, pe față, împotriva ideii, pentru că nimeni n-ar fi putut să dorească să conviețuiască cu urmașii acesteia în poziții din care s-ar fi putut lua decizii contrare mersului istoriei. Cu toate acestea, facerea 'legii Ticu' s-a dovedit nu numai anevoioasă, dar și delicată. Sub pretextul îmbunătățirii ei s-au operat atât de multe corecturi încât din demersul inițial - deconspirarea - nu mai rămânea mare lucru. Cel mai straniu aspect l-a constituit însă faptul că Opoziția de atunci nu a reușit nici pe departe să fie atât de activă și de eficientă în transformarea proiectului în lege pe cât a fost Puterea. Aceasta a reușit chiar performanța să-și epuizeze mandatul fără a o promulga, sarcină ce a revenit - aproape paradoxal - noilor câștigători ai alegerilor din 2000. Aproape la fel s-a întâmplat cu 'Legea Blănculescu', referitoare la evaziunea fiscală. Fostul ministru al Controlului a luat în serios proiectul, documentându-se și propunând o formă care viza, tăios, flagelul cel mai virulent al economiei românești. Singurul lucru pe care nu l-a luat Blănculescu foarte în serios a fost tocmai apetitul extrem de scăzut al foștilor săi colegi de guvernare, care vedeau în această lege un pericol mai mare pentru ei și pentru clientela lor, decât pentru economie. Prezentat în guvern încă din 2003, proiectul s-a târât prin diferite instanțe corectoare până la finele guvernării.Și, iarăși, este meritul fostei Opoziții și actualei Puteri de a repune pe tapet acest proiect important. Dar, la fel cum s-a întâmplat cu 'legea Ticu', din care au fost extrase cu grijă aproape toate elementele care ar fi putut avea urmări contondente, s-a întâmplat și cu aceasta: una dintre cele mai importante prevederi - cea referitoare la tragerea la răspundere a funcționarilor din Finanțe, care închid un ochi sau patizează tacit cu evazioniștii. Aceștia - 'partenerul' tranzacțiilor care conduc la evaziune - au rămas de neatins, lucru care face puțin operantă o lege atât de fioroasă în aparență. |