Concluzia este stresantă: într-un an şi jumătate România a pierdut peste 1 miliard de euro prin vânzarea PETROM. Bani care lipsesc din bugetul statului român, dar se regăsesc în conturile firmei austriece. Iar întrebarea care survine, aproape automat este de ce a fost nevoie de această tranzacţie? De ce statul român, în loc să facă el aceşti bani, a preferat să transfere oportunitatea unui partener nici măcar făcând parte din clubul select al marilor petrolişti?Dacă veţi adresa această întrebare Guvernului, cineva va oferi explicaţia care a mai fost vehiculată: FMI şi alte organizaţii internaţionale ne-au cerut imperativ să privatizăm această companie, alături de alte câteva - cum ar fi BCR. Este, bineînţeles, o gogoaşă. Nu veţi găsi nicăieri consemnată o asemenea directivă din partea vreunei organizaţii internaţionale. Veţi găsi însă nenumărate avertismente de genul: dacă nu reuşiţi să rezolvaţi problema imixtiunii politicului în gestionarea acestor entităţi, privatizaţi-le! Atunci nu veţi mai putea face intervenţii pentru a facilita livrări preferenţiale cu plata la Paştele Cailor sau acordarea de credite dubioase... Privatizarea PETROM şi a BCR este răspunsul, mai mult decât limpede, pe care statul român l-a dat acestor organizaţii: nu suntem în stare să înlăturăm intervenţia politicului! Nu ne rămâne decât soluţia privatizării. Cei care plâng miliardul pierdut de stat de la Petrom se fac, poate fără voia lor, ecoul celor care au dus-o regeşte sugând la ţâţele libere ale companiei de stat. Cine s-ar gândi să scrie o istorie a Petromului va avea surpriza să constate chiar şi în absenţa cifrelor, dimensiunea hemoragiei care a vlăguit compania de resurse, modul în care a fost folosită pentru tot felul de trocuri politice, şi cum s-au pus, pe seama ei, bazele a multe averi de milioane de dolari.Cred, de aceea, că n-ar trebui să plângem banii pierduţi - pentru că ei erau pierduţi, oricum nu în buzunarele statului ar fi intrat ei - ci incapacitatea cronică a clasei politice de a se delimita de sectorul economic, creându-i acestuia premisele unei funcţionări normale, pe baza regulilor economiei de piaţă. Şi probabil că economia noastră nu va fi cu adevărat funcţională decât atunci când statul va înceta să mai administreze afaceri, rezumându-se la menirea sa, de a gestiona venituri sigure, în folosul întregii societăţi.