Apropierea fiecãrei ierni ridicã tensiunea românilor, în special a celor care locuiesc în ghettourile socialiste ale blocurilor. Fenomenul s-a declanºat prin '85, odatã cu prima crizã majorã energeticã, atunci când Ceauºescu a decis sã acorde prioritate industriei, lãsând populaþiei ºansa de 'a pune o hainã în plus'. Atunci, aspectul dramatic al problemei îl constituia lipsa de alternativã: nu puteai înlocui minusul din calorifere cu plusul radiatoarelor electrice, cãci curentul se întrerupea sistematic, sau a celor cu gaze, pentru cã reþeaua n-avea presiune. Populaþia era ca prinsã într-o cursã din care n-avea nici o ieºire. Dupã '89, problema s-a complicat: accesul la sursele alternative a fost blocat de saltul impresionant al tarifelor. Ca ºi la mâncare, 'galantarele' s-au umplut cu produse, dar lipseau banii cu care sã fie achiziþionate. Fenomenul s-a acutizat de la un an la altul pânã când s-a ajuns la faza aberantã ca întreþinerea, factura lunarã, sã depãºeascã venitul unei familii. Spun 'aberantã' pentru cã un astfel de cost nu se justificã, oricâte acrobaþii financiare ar face specialiºtii în termoficare. O regulã de bun simþ spune cã un preþ care nu poate fi plãtit n-are nici o valoare. Preþul trebuie sã exprime acordul de fond între vânzãtor ºi cumpãrãtor, între necesitãþile primului ºi prioritãþile celui de-al doilea. Altfel, este simplã ficþiune. Ei bine, faptul cã autoritãþile, Guvernul, se încãpãþâneazã sã lucreze cu aceastã ficþiune, cãutând tot felul de paleative care nu fac decât sã agraveze situaþia, mi se pare de neînþeles. În loc sã se scotoceascã prin buzunare cãutând sumele necesare compensãrilor (sume aruncate, clar pe apa sâmbetei) mai bine s-ar rupe pisica procedându-se la o analizã de fond, extrem de serioasã, a cauzelor care au generat fenomenul, pentru a-l putea contracara. |