Canicula din ultima vreme s-a dovedit un adevărat dezastru pentru agricultura românească. Specialiștii zic că e al treilea an consecutiv de secetă. Eu, ca nespecialist, cred că este al doisprezecelea. Pentru că, practic, după '89, n-a fost an de la Dumnezeu în care zone mai mici sau mai mari ale țării să nu fie afectate de secetă. În care producția agricolă să nu fi avut de suferit. S-a stricat, brusc, vremea după '89?Și-a întors Dumnezeu fața de la noi, așa ca un soi de pedeapsă pentru că am ales să trăim în democrație? Este, cumva, aceasta, o parte din prețul pe care-l plătim pentru libertate? Sau pentru "libertățile" bezmetice pe care ni le-am luat, confundând ordinea cu dictatura și anarhia cu libertatea? Am călătorit, deunăzi, în Spania. În sudul Spaniei, Andaluzia. Zonă meridională, cu călduri constant peste 40 de grade în această perioadă. Acolo plouă rar. N-a mai căzut demult o picătură din cer. Iarba este uscată, pârjolită, acolo unde nu face parte din arhitectura vegetală a parcurilor. Pământul este crăpat. Câmpul însă - surpriză! - este verde! Culturile se întind cât vezi cu ochii în forme geometrice perfecte. Aici apa nu cade din cer. Andaluzienii nici nu se mai uită spre înalt, rugându-se la Dumnezeu să le dea o ploaie. Dumnezeu a coborât pe pământ sub forma sistemelor de irigație. Asemănătoare celor pe care le-am avut și noi, până în '89 și pe care nu le mai avem acum. Pentru că, într-un avânt revoluționar amintind de ideologia lui 1907, tot ce exista a fost distrus: țevile de aluminiu au devenit grinzi în pătulele țăranilor, stațiile de irigații au fost demontate și furate. Praful s-a ales de un efort considerabil, plătit cu sudoarea noastră, a tuturor, care reușise să pună zone mari la adăpost de capriciile naturii. |