Cel mai tare mã fascineazã, pe micul ecran, emisiunile în care confraþi de a cãror compentenþã nu se mai îndoieºte nimeni, judecã cu asprime ºi înaltã deontologie, ce e rãu în societate. Un rãu major este ºi Sorin Ovidiu Vântu. Cea de-a treia reþinere a sa de cãtre procurori, a declanºat un veritabil val de analize “la sânge”. Culmea – majoritatea derulate de oameni care, de-a lungul ultimilor vreo 12 ani, au beneficiat în diverse moduri, de atenþia binevoitoare a mogulului ºi a conturilor sale burduºite cu banii feneiºtilor. ÃŽi privesc – moderatori ori invitaþi – ºi mã gândesc cã nu se vor fi comportat diferit la reuniunile organizate de mogul pentru crema angajaþilor sãi la Elounda Beach, în Creta, unde se discutau în liniºte problemele globale. Probabil cã aveau în veci acelaºi patos, când veºtejeau stãri de lucruri ce contraveneau democraþiei ºi statului de drept – în viziunea promovatã de trustul de presã din care fãceau parte.
Risipiþi acum, care-ncotro, ºi-au pãstrat vechile reflexe, schimbând doar azimutul abordãrii. ÃŽmi vine în cap o idee trãznitã: dacã nu cumva, aceiaºi deontologi, peste vreun numãr de ani, când se va dovedi, de pildã, cã Patriciu, sau Voiculescu, sau – de ce nu? – Sârbu, au devalizat instituþii nevinovate folosindu-le fondurile în scopuri personale, îi vor judeca la fel de aspru ºi de intransigent, trecând peste amãnuntul neconvenabil al faptului cã o parte din acei bani au intrat în buzunarele proprii.
N-aº vrea sã se înþeleagã cã dintr-un soi de invidie mã refer doar la jurnaliºtii mercenari. Nicidecum. Pe statele de platã ale lui Vântu, operate de indonezianul sãu amic Popa, figurau foarte multe nume cu rezonanþã, despre care nu se ºtia nici la vremea respectivã, cui ºi cât datoreazã patosul lor în promovarea unor interese.
Despre Sorin Ovidiu Vântu – numai de bine! Omul a fãcut ce-a ºtiut ºi ce a crezut el cã este bine. Pentru el ºi pentru democraþie. Uneori mã întreb care ar fi fost cursul evenimentelor dacã schema FNI nu se poticnea la þanc (ajutatã fiind, copios, de cei care nu doreau ca el sã-ºi ia un avânt necontrolat). Mã întreb ºi, dacã nu s-ar fi scormonit pe la temelia celor douã bãncii înfiinþate de el, ce s-ar fi întîmplat cu acestea în cele din urmã. Dar toate aceste întrebãri nu au nici un rost. Mi se pare doar curios faptul cã a trebuit sã treacã atâta vreme ca sã aflãm schema devalizãrii Rompetrol Service, care era clarã ca lumina zilei. Sã ne mirãm în faþa imaginii hollywoodiene a ranch-ului prahovean al lui Luca, care e acolo, sfidãtor, de când a fost înãlþat. Sã ne întrebãm cum a fost posibil ca toate artificiile financiare din jurul acestei afaceri sã se desfãºoare netulburate de nimeni.
Poate cã ancheta de-acum va oferi niºte rãspunsuri. Pentru care nici mãcar nu era necesar ca Vântu sã fie bãgat “jos”, într-un loc cu care a început deja sã se obiºnuiascã.
O singurã întrebare mã bâzâie ca o muscã: dacã Vântu stãtea în banca lui ºi nu se afiºa, iarãºi, în scandalul de la “Realitatea” încercând sã arate cã tot el este stãpânul ºi nu Schwarzenberg, ar fi putut evita aceastã nouã experienþã carceralã? |