Datoria publică este o gaură neagră în care se aruncă cu naturalețe consecințele proastei administrări sau ale hoției. Zilnic, câteva mii de miliarde iau calea aceasta, cu binecuvântarea celor mai înalte instituții ale statului, rezolvând pe spinarea contribuabilului spinoasele probleme ale administrării tranziției. Iau la întâmplare un ziar de ieri și citesc: "Ministerul Finanțelor va achita obligațiile financiare ale Bankcoop!" Galanton ministerul ăsta! După ce dl Dinulescu și acoliții și-au făcut mendrele, dând credite cash în sacoșe de plastic, dispărând apoi la adăpostul cine știe cărei operații estetice, statul le achită conștiincios datoriile. Altă știre: "Preluarea la buget a datoriilor fostei CRP". Adică fosta Companie a Petrolului, pe care, artizanii lui Berceanu au spart-o în mai multe societăți tocmai pentru a se pierde urmele acestor datorii. La fel, băiat de gașcă, Statul scapă turma pe seama aceleiași datorii publice. Și exemplele ar putea continua. Paradoxal - sau, tocmai, dimpotrivă - același stat e foarte circumspect în alte cazuri. Cum ar fi acela al Băncii Dacia Felix. După ce aceasta a fost devalizată de echipa Sima-Hosu-Mureșan, au venit niște tipi care, în '98 au zis că ar încerca să o pună pe picioare. Au primit pentru aceasta binecuvântarea Băncii Naționale care, împreună cu judecătorul Sindic au acceptat un plan de reorganizare judecătorească. Numai că planul impus inițial de BNR s-a dovedit nerealist. Împiedicată să se dezvolte, banca n-a putut plăti mai mult de vreo opt luni cele trei milioane de dolari lunar (!!!) pe care le-a solicitat BNR în primii trei ani! Ar fi putut s-o facă doar dacă "investea" în droguri sau în mai știu eu ce. Investitorii și-au făcut socotelile, au solicitat auditori autorizați și au avansat soluția: cumpărarea creanțelor (de circa 40 milioane dolari) cu 15 milioane! BNR a zis că da, că n-are nimic împotrivă dacă guvernul dă un act normativ în acest sens. Dar, pentru mai multă siguranță (?) a cerut falimentarea băncii! Procedură prin care nu poate obține mai mult de 9-10 milioane de dolari, din care vreo 15 la sută ar trebui cedate lichidatorilor (absolut întâmplător, aceștia fiind în strânse legături cu persoane sus-puse din bancă). Și, uite-așa, singura bancă ce ar fi putut fi salvată și repusă pe picioare, este sacrificată cu sânge rece pe altarul unor interse care n-au nimic de-a face cu interesul general și bunul simț. Ce dacă între suma rezultată din lichidări și cea oferită de investitori e o diferență de vreo 5 milioane de dolari? La gaura neagră cu ea! Trăiască reforma sistemului bancar! |