Datoria publicã este o gaurã neagrã în care se aruncã cu naturaleþe consecinþele proastei administrãri sau ale hoþiei. Zilnic, câteva mii de miliarde iau calea aceasta, cu binecuvântarea celor mai înalte instituþii ale statului, rezolvând pe spinarea contribuabilului spinoasele probleme ale administrãrii tranziþiei. Iau la întâmplare un ziar de ieri ºi citesc: "Ministerul Finanþelor va achita obligaþiile financiare ale Bankcoop!" Galanton ministerul ãsta! Dupã ce dl Dinulescu ºi acoliþii ºi-au fãcut mendrele, dând credite cash în sacoºe de plastic, dispãrând apoi la adãpostul cine ºtie cãrei operaþii estetice, statul le achitã conºtiincios datoriile. Altã ºtire: "Preluarea la buget a datoriilor fostei CRP". Adicã fosta Companie a Petrolului, pe care, artizanii lui Berceanu au spart-o în mai multe societãþi tocmai pentru a se pierde urmele acestor datorii. La fel, bãiat de gaºcã, Statul scapã turma pe seama aceleiaºi datorii publice. ªi exemplele ar putea continua. Paradoxal - sau, tocmai, dimpotrivã - acelaºi stat e foarte circumspect în alte cazuri. Cum ar fi acela al Bãncii Dacia Felix. Dupã ce aceasta a fost devalizatã de echipa Sima-Hosu-Mureºan, au venit niºte tipi care, în '98 au zis cã ar încerca sã o punã pe picioare. Au primit pentru aceasta binecuvântarea Bãncii Naþionale care, împreunã cu judecãtorul Sindic au acceptat un plan de reorganizare judecãtoreascã. Numai cã planul impus iniþial de BNR s-a dovedit nerealist. Împiedicatã sã se dezvolte, banca n-a putut plãti mai mult de vreo opt luni cele trei milioane de dolari lunar (!!!) pe care le-a solicitat BNR în primii trei ani! Ar fi putut s-o facã doar dacã "investea" în droguri sau în mai ºtiu eu ce. Investitorii ºi-au fãcut socotelile, au solicitat auditori autorizaþi ºi au avansat soluþia: cumpãrarea creanþelor (de circa 40 milioane dolari) cu 15 milioane! BNR a zis cã da, cã n-are nimic împotrivã dacã guvernul dã un act normativ în acest sens. Dar, pentru mai multã siguranþã (?) a cerut falimentarea bãncii! Procedurã prin care nu poate obþine mai mult de 9-10 milioane de dolari, din care vreo 15 la sutã ar trebui cedate lichidatorilor (absolut întâmplãtor, aceºtia fiind în strânse legãturi cu persoane sus-puse din bancã). ªi, uite-aºa, singura bancã ce ar fi putut fi salvatã ºi repusã pe picioare, este sacrificatã cu sânge rece pe altarul unor interse care n-au nimic de-a face cu interesul general ºi bunul simþ. Ce dacã între suma rezultatã din lichidãri ºi cea oferitã de investitori e o diferenþã de vreo 5 milioane de dolari? La gaura neagrã cu ea! Trãiascã reforma sistemului bancar!