O organizaţie internaţională a dat la iveală un „Top '99" al celor mai corupte ţări. Mai precis, al ţărilor în care corupţia se manifestă cu mai multă vigoare şi în forme mai variate. Trebuie să spun din capul locului că ruşinosul loc 99 este ocupat de danezi. Nu ştiu cum se vor fi simţind urmaşii lui Hamlet şi cum vor ieşi din dilema „a fi sau a nu fi corupt", ei, cei obişnuiţi să fie printre fruntaşii clasamentelor - la fotbal, nivel de trai, grad de civilizaţie şi consum de bere pe cap de locuitor.

 În schimb, noi stăm bine: suntem printre primii 20, mai exact pe locul 19, într-un pluton condus cu autoritate de Camerun, talonat, din scurt, de alte câteva ţări africane, printre care bine cunoscuta Nigerie (altădată campioană absolută). Ce înseamnă acest loc fruntaş?

Înseamnă că suntem una din ţările în care cetăţeanul bagă des şi adânc mâna în buzunar, pentru a-şi obţine drepturile, înseamnă că investitorul străin plăteşte mai mult şi mai des pentru a pătrunde pe piaţa afacerilor, unde, pentru a rezista, va trebui să se adapteze sistemului - să trişeze, să facă rost de bani negri, să nu plătească taxe şi să evazioneze fiscal şi vamal. Aceeaşi statistică spune că printre cele mai corupte categorii profesionale figurează vameşii, poliţiştii şi doctorii. Dacă sunt de acord cu poziţia privilegiată a vameşilor, nu sunt cu aceea a doctorilor. Una e una şi alta e alta. Dacă nu e posibilă contrabanda fără vameşi corupţi, sănătatea este un domeniu gingaş, în care banii sunt mai rar pretinşi, ca o condiţie a acordării asistenţei. Dar pe tema asta se poate dialoga îndelung şi nu aici e locul. Aş vrea să mai spun că nu sunt de acord cu nedreptatea care li se face judecătorilor şi procurorilor şi, în general, tuturor formelor de control care sunt cele mai autentice surse de corupţie, atâta timp cât nu se găsesc căi şi mijloace pentru cointeresare, pentru stimulare şi, în general, pentru cinste institutionalizată.